Nu trece zi in care posturile de radio sau de televiziune sa nu ne anunte ca ne asteptam, din nou, la ambuteiaje in drumul catre litoral. Ca sa treci Carpatii, din Cluj, ai variantele Valea Oltului si Valea Prahovei, si asta pentru ca autostrazile Bors-Brasov si Brasov-Bucuresti exista, dupa caz, la nivel incipient sau teoretic.
Ziua, pe ambele rute care tranziteaza muntii, e o aglomeratie groaznica. In plus, pe Valea Prahovei se executa lucrari, iar blocajele constante, provocate de semnalizari, produc cozi consistente. Varianta mersului noaptea mai reduce din rularea, cu viteza melcului, in spatele camioanelor, dar nu o exclude.
Asa-zisa autostrada Pitesti-Bucuresti se afla in modernizare, iar traseul prin Valea Prahovei catre Capitala nu e nici el floare la ureche. Daca vrei sa ocolesti Bucurestiul pentru a intra pe Autostrada Soarelui, dai de niste centuri execrabile, asezonate cu miros de groapa de gunoi de Glina. Autostrada catre Constanta e construita pe numai vreo 100 de kilometri, si aceia fara urma de benzinarii.
In zona Cernavoda se circula prost pentru ca se refac drumurile, iar drumul de la Constanta la Eforie Sud e intesat "prin traditie", pentru ca nu dispune de benzi suficiente.
La mitingul aviatic organizat la Aeroportul "Mihail Kogalniceanu", cozile formate din autovehicule s-au intins pe cativa kilometri, cu toate ca autoritatile s-au laudat ca vor disloca efective importante de politisti, jandarmi si forte speciale. In consecinta, pentru a casca ochii la aparatele de zburat, virtualii spectatori au fost nevoiti sa inconjoare obiectivul cu soarele-n cap.
Bijuteriile contrafacute ale Marii Negre
Statiunea Mamaia nu mai e de mult "perla litoralului", asa cum au botezat-o unii, probabil cu un simt al umorului mai dezvoltat. Hat in fata fantanii arteziene troneaza un imens panou prin care prim