- Social - nr. 156 / 10 August, 2006 Autonomia cui ? (II) Am plecat din Doboi cu inima ingreunata, cu mintea bantuita de intrebarea: de ce mai marii zilei de la Bucuresti nu iau masurile necesare, pentru ca romanii din astfel de zone sa nu se mai simta abandonati in propria lor tara? Pe drumul spre casa, am vazut localitati unde strazile sunt inscriptionate in limba maghiara, lipsind chiar si prescurtarea "str.". Rar vedeai ceva scris in limba romana (a se vedea localitatea Cosmeni). Am intrat in sfintele biserici ale manastirilor Casinul Nou, Izvorul Muresului, Manastirea Doamnei si Manastirea cu hramul "Sfantul Ilie", cea in care isi doarme vesnicia primul Patriarh al Romaniei, Miron Cristea, m-am rugat pentru romanii din Doboi si pentru toti cei ca ei. Cateva zile mai tarziu, intrand in posesia traducerii variantei maghiare a listei cu cele 16 oportunitati pe care le-ar aduce autonomia tinutului secuiesc, am gasit printre ele: "…se poate stopa expansiunea ortodoxiei pe Pamantul Secuiesc", sau "se tempereaza politica de modificare a compozitiei etnice, iar pe termen lung, acest proces ne devine favorabil", sau "in baza deciziilor noastre, capitalul ungar poate fi atras cu mai multa usurinta". Atentie! Asemenea lucruri si altele asemenea contineau pliantele in versiune maghiara, distribuite de-a lungul itinerariului parcurs de biciclistii _ reprezentanti ai Consiliului Tineretului Maghiar din Romania. E vara, e vremea vacantelor, a serilor cu muzica si dans, vremea cand tinerii ar trebui sa viseze la iubirea ideala. Pacea si intelegerea sunt atat de necesare comu nitatilor locale, in cadrul carora viata trebuie sa se desfasoare in comun, nu in dezbinarea pe care ar aduce-o aceasta asa-zisa autonomie anacronica intr-un tinut secuiesc artificial creat, pe un pamant romanesc caruia nu i se mai recunoaste apartenenta istorica. Domnule presedinte al Romaniei