Petru CIMPOESU
Christina Domestica si Vinzatorii de suflete,
Editura Humanitas, Colectia „Proza“, Bucuresti, 2006, 416 p.
Condeiul incisiv al lui Petru Cimpoesu, preocupat sa prinda realitatea laolalta cu mecanismele psihologice, sociale, metafizice care o genereaza, a fost remarcat cu adevarat abia odata cu Simion liftnicul (2001). Despre cartile anterioare (cinci la numar!), chiar si despre masiva si sofisticata constructie realist-parabolica a Povestii Marelui Brigand (2000) s-a scris surprinzator de putin, chiar daca favorabil, autorul avind parte de o cvasiignorare amabila, deferenta. Cele doua volume publicate in anii ’80, o carte de povestiri oarecum straniu-tenebroase – desi vizind realitatea imediata, cit se poate de concreta si de verosimila – despre intimplari dintr-un orasel cenusiu (Amintiri din provincie) si romanul Firesc (confesiunea ironica a unei tinere inginere petroliste tentate de asceza), semnalau existenta unui prozator stapin pe propriul discurs si pe semnificatiile pe care le manipuleaza. Neispitita de alambicarile textualiste, literatura lui Petru Cimpoesu mizeaza de la inceput pe semnificatie, pe relevanta general-umana a naratiunii, pe observatia psihologica mai mult decit pe experimentele in plan formal atit de indragite in deceniul noua. Ceea ce o face sa distoneze cu spiritual ludic, soft, relativizant al generatiei ’80. Din aerul timpului scriitorul a cules, firesc, doar ce se adecva structurii sale: cultivarea consecventa a autenticitatii, placerea de a cerceta spatii felurite ale cotidianului derizoriu, de a mitologiza banalul fara sa-l mistifice, asumarea ironiei ca regula de viata. Iluzia textului care se are pe sine ca referinta si ca scop i-a fost si ii este cu desavirsire straina. (intre timp au inceput sa se instraineze de ea chiar pasionatii de odinioara ai ingineriilor textuale.)
Autor m
