Mai mult timp petrecut la serviciu. Aceasta este una dintre realitatile cu care romanii se confrunta din ce in ce mai des. Mai ales daca vorbim despre cei care traiesc in marile aglomeratii urbane si care tin foarte mult sa-si faca o cariera. Nu foarte benefica pentru familie, situatia a inceput sa fie exploatata la maximum de micii afaceristi.
Serviciile de genul babysitting sint in momentul de fata la mare cautare si mai ales de viitor. Drept dovada si numarul firmelor care ofera aceste servicii. Spre exemplu, in Bucuresti la ora actuala exista in jur de 40 de astfel de societati. Aceasta in conditiile in care cu un an in urma numarul lor se rezuma la doar cinci.
„Romania este o tara al carei viitor este in servicii. Cine este cel mai bun va cistiga intotdeauna, dar trebuie sa stii ce vrei“, sustine Antoaneta Istrate, manager la Antoanette, o agentie de babysitting.
Explozia numarului de astfel de firme si faptul ca cererea este din ce in ce mai mare nu inseamna insa ca oricine poate avea succes. „Cheia succesului intr-o astfel de afacere este practic cheia succesului in servicii. Trebuie sa iti satisfaci clientii la cel mai inalt nivel“, apreciaza si Gabriel Florea, managerul Bona Mia.
Start cu 5.000 de euro
Ca in orice afacere, si in cazul unei firme de babysitting la inceput ai nevoie de un capital. Patronii agentiilor de babysitting sustin ca investitia initiala se invirte in jurul a 7.000-10.000 de euro. Dar se poate porni si cu un minimum de 5.000 de euro. Cei care se gindesc insa la o afacere pe termen lung trebuie sa investeasca insa permanent.
„Ca in orice afacere, trebuie sa ai o baza de pornire: minimum 5.000 de euro. Daca vrei sa faci profit, trebuie sa ai insa determinarea necesara si sa tii intotdeauna cont de faptul ca te adresezi atit angajatorilor (parintii - n. red.), cit si an