Salupa Serviciului de Ambulanta Judetean, cazata de peste trei ani de zile in curtea Spitalului Judetean de Urgenta si neutilizata niciodata de echipajele medicalizate din Braila, in caz de urgenta, va fi predata unitatilor sanitare din judetul Tulcea.
Obtinuta de Ministerul Sanatatii prin credite externe, salupa medicalizata a devenit, prin donatie, din anul 2003, proprietatea Serviciului de Ambulanta Judetean. Pentru ca Salvarea nu a avut posibilitatea de a intretine ambarcatiunea, de a o inscrie in circulatie sau de a o folosi la nevoie, cu echipaj SMURD, aceasta a fost amplasata in curtea Spitalului Judetean de Urgenta, pe soseaua Buzaului. Intre timp, Consiliul Judetean Braila a incercat sa obtina salupa medicalizata cu obligatia de a o inscrie si de a se ocupa de intretinerea ambarcatiunii, care ar fi putut fi utilizata in timpul inundatiilor, dar demersurile facute catre Ministerul Sanatatii in acest sens nu s-au finalizat cu nici un rezultat favorabil.
Dupa cum ne-a informat dr. Lucica Scutaru, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Braila, pe plan local nu se poate face nimic in vederea transferarii salupei medicalizate de la Ambulanta la Consiliul Judetean si, in aceste conditii ambarcatiunea va fi predata judetului Tulcea, unde este nevoie de un astfel de mijloc de transport.
"Noi am aprobat documentele intocmite de SAJ, prin care Ambulanta doneaza salupa Consiliului Judetean, dar Ministerul Sanatatii nu a fost de acord pentru ca salupa este obtinuta prin credite externe speciale pentru sanatate si nu poate fi data unei institutii publice. Pentru ca salupa nu poate fi cedata decit unei institutii medicale, o vom preda judetului Tulcea, unde este nevoie de asa ceva, decit sa stea degeaba in curtea Spitalului Judetean de Urgenta din Braila" ne-a declarat dr. Lucica Scutaru, directorul Autoritatii de Sanatate Publica. @N_P