* Ştefan Baciu, Cetatea lui Bucur, Editura Humanitas, 2006. Poet interbelic care-a apucat şi postmodernismul, expresionist, dar şi excelent antologator al suprarealismului latinoamerican, jurnalist complex şi memorialist pe mai multe continente, dar şi profesor de literatură format la şcoala lui Tudor Vianu, Ştefan Baciu rămîne, înainte de orice, un caz al literaturii române, unul dintre destinele fluctuante între nenumărate (şi egal îndreptăţite) posibilităţi. Semnalat de Călinescu, cu primele două volume de poezie (Poemele poetului tînăr şi Drumeţ în anotimpuri), Ştefan Baciu a studiat Dreptul şi Literele, după ce, la Braşov, îi avusese profesori, la Liceul "Andrei Şaguna", pe Cioran şi Octav Şuluţiu. La Litere a ajuns în 1937, din dorinţa de a-l avea profesor pe Tudor Vianu. După studiile universitare, a lucrat în presa culturală a epocii (la Universul, Universul literar, Libertatea, dar şi la Gândirea lui Nichifor Crainic). Trimis ca ataşat de presă la Berna, în 1946 (la propunerea lui Constantin Titel Petrescu, liderul Partidului Social Democrat), Ştefan Baciu a rămas în Occident - iniţial în Elveţia, apoi în Brazilia, o scurtă perioadă în Seattle şi, în cele din urmă, în Hawaii, la Universitatea din Honolulu. Ştefan Baciu a editat una dintre cele mai cunoscute reviste din diaspora, "scrisoarea internaţională de poezie Mele", a scris zeci de volume de poezie în româneşte, dar şi în spaniolă, portugheză sau germană, mii de articole, eseuri şi studii, a tradus poeme hispano-americane în germană sau poeme braziliene în spaniolă. Volumul Cetatea lui Bucur, reeditat acum pentru prima oară în româneşte, după apariţia sa în 1940, nu este semnificativ nici pentru destinul acesta fracturat de istorie (cum vor fi textele de mai tîrziu din Poemele poetului pribeag sau Singur în Singapur), nici pentru portretul poetului Ştefan Baciu, arghezian sau pillatian la început,