Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata locala, a vandut in primele sapte luni ale anului peste 23.000 de masini, in crestere cu aproximativ 36% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
La un pret mediu estimat la aproximativ 13.000 de euro, valoarea masinilor vandute ar putea fi situata la aproximativ 300 de milioane de euro.
"Cresterea, venita pe fondul ascendent al pietei de import, s-a datorat noilor modele lansate, precum Volkswagen Passat sau Audi Q7, dar si faptului ca unele modele lansate anul trecut, precum Noul Seat Leon, si-au atins varful de vanzari in acest an", declara Nina Bratfalean, director relatii publice al companiei.
In luna iulie a acestui an, Porsche Romania a comercializat 3.880 de masini, obiectivul companiei pentru intreg anul fiind vanzarea a 38.000 de unitati, in crestere cu 20% fata de 2005.
Anul trecut, Porsche Romania, importatorul pe piata locala al marcilor Audi, Porsche, Seat si Volkswagen, a realizat o cifra de afaceri de 565 de milioane de euro si un profit de aproximativ 48 de milioane de euro.
Cel mai vandut model al Porsche Romania in primele sapte luni a fost Skoda Octavia Tour, cu peste 3.500 de unitati, pe locul doi situandu-se modelul Polo GP din gama Volkswagen.
De altfel, marca Skoda a inregistrat cele mai mari vanzari in cadrul importatorului, cu 10.784 unitati comercializate in sapte luni.
Marca era la jumatatea acestui an a doua marca de import ca vanzari pe piata locala, potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).
O crestere importanta au inregistrat-o vanzarile marcii Volkswagen, de 39%, pana la 9.268 de unitati, daca se iau in calcul si cele 1.370 de autovehicule comerciale, dintre care modelul Caddy s-a evidentiat prin cele 630 de unitati vandute.
Noul model Volkswagen Passat s-a vandut de la inceputul an