- Editorial - nr. 156 / 10 August, 2006 Fenomenul acesta al muzicii tari, atat de nociv si compromitator, mai ales pentru imaginea in exterior a unui popor ce se pretinde ca are in spate o civilizatie multimilenara, si care atinge apogeul in sezonul concediilor, la nereusita carora contribuie din plin, nu este nicaieri agreat in Europa, nici in tarile mai putin dezvoltate ca: Bulgaria si Turcia, si nici in cele foste comuniste ca: Ungaria, Cehia, Slovacia sau Polonia. Cum s-a lansat si cum a proliferat el doar la noi, in Romania, constituie un subiect de studiu pentru sociologi, dar si o tema de reflectie pentru autoritati. Transformarea unui prost obicei intr-o adevarata pandemie, ce face victime pe intreg intinsul tarii, in zonele de liniste si agrement, dovedeste nu numai infantilitatea prelungita a societatii romanesti scapata de dictatura, ci si incapacitatea si lipsa de maturitate a institutiilor statului de a reactiona pentru stavilirea lui. In acest sens, un exemplu cum nu se poate mai trist, dar mai sugestiv, este recenta revolta populara, putem spune (adica reactia societatii civile in lipsa celei a autoritatilor), de la Baile Herculane, cu imagini prezentate si pe posturile de televiziune, impotriva unui proprietar de restaurant si gradina de vara, care, prin poluarea fonica pe care o promova, zi si noapte, a reusit sa scoata in strada vecinii pentru a-si face dreptate. Iar daca insusi cunoscutul realizator al rubricii "Ghid de exprimare corecta" de la Radio Romania Actualitati, Serban Iliescu, se ocupa ieri de aceasta problema, indemnandu-i pe tineri sa iubeasca muzica "mult, dar nu si tare", ne dam seama de gravitatea situatiei. Perseverand in a tolera acest nou tip de balcanism dambovitean si in a nu lua masurile legale ce se impun, statul, autoritatile de resort, romanii insisi se compromit in fata lumii civilizate, a celor care, calcand pe pamant r