...Dacă nu taci, te trăsnesc! Te trăsnesc de nu te vezi! Şi nici una, nici două, jap, jap, copilul începe să urle, părintele îl pocneşte, părintele, din roşu de nervi, devine stacojiu, gata să facă o criză de apoplexie şi începe să zică mai apoi ceva de rudele decedate ale mamei copilului. Spre norocul limitat al acestuia, un şofer, taman oprit la stop, scoate capul pe geam: "Lasă mă, copiluâ, ce ai cu el?" Tatăl, incitat de prilejul neaşteptat de harţă, începe cu injurii, cu gesturi, dă să sară gardul, să-i arate el lui, că cine mama mă-sii se crede de se bagă el în educaţia luâ fiu-său, şi fiu-său zbiară şi şoferul înjură şi claxoanele claxonează şi şoferul demarează în trombă. Cum tatăl rămîne nesatisfăcut, îl mai pocneşte încă o dată pe micuţ.
Secvenţa s-a petrecut zilele trecute în Bucureşti, undeva pe Magheru, la orele amiezii, dar e atît de banală şi de obişnuită peisajului românesc încît o poţi plasa, fără nici o urmă de ezitare sau frică de inexactitate jurnalistică, la orice oră, în orice parte a ţării, în orice oraş, îmbrăcată în orice formă de bunăstare materială.
"Dacă nu-mi dai Cola, mă omor!", zbiară o fetiţă angelică, păr cîrlionţat şi gropiţe în obraji şi îşi şi pregăteşte saltul sinucigaş, de la înălţimile canapelei, drept în cap pe podea. Mama abia reuşeşte să o prindă, dar se alege cu un pumn zdravăn, dat cu toată ura angelică drept în nas. "Te urăsc şi vreau să mori", urlă în continuare îngerul isteric de 6 ani. "Şi nu am ce să-i mai fac", mi se plînge mama, pregătindu-se să îi toarne micuţei un pahar cu suc, doar, doar s-o calma. "Dacă nu-i dau, face crize, dacă îi dau, vrea mai mult şi mai mult..."
Pentru că, din păcate, este o realitate. Mulţi tineri se avîntă pe drumul parental, fără să aibă nici cea mai vagă idee cu ce se mănîncă acesta, iar la scurt timp, se văd depăşiţi de situaţie, disperaţi că nu se mai înţeleg
