Cu citeva zile in urma am vizionat pagina web a Lianei Axinte si mi-am amintit de vizita facuta in atelierul ei din Deggendorf. Liana Axinte traieste de peste douazeci de ani in spatiul german, intr-o mica localitate de pe malul Dunarii. Nu este nevoie sa marturisesc incarcatura emotionala a revederii cu sculptorita Liana Axinte, pe care o cunosteam din tara.
in asemenea momente ritmul este alert, se circula dintr-un loc in altul, se vede cit mai mult, contactele sint diverse.
Am insotit-o pe Liana Axinte in drumurile ei zilnice, descoperind aceeasi persoana activa, mereu implicata, mereu deschisa spre ceilalti. Am fost la Straubind, un orasel din apropiere, unde ea isi petrecea aproape fiecare sfirsit de saptamina impreuna cu grupa ei de ceramisti. Am recunoscut imediat atmosfera din atelierul Lianei Axinte din Bucuresti, un spatiu mic, dar mereu plin de lume, mai ales de tineri care traiau si invatau in preajma ei.
Aici la Deggendorf ea a reusit sa formeze o comunitate artistica, sa deschida cu regularitate expozitii, insotite de concerte, dar, mai ales, in preajma ei multi oameni si-au descoperit vocatia, au descoperit arta.
intr-o vizita in casa familiei doctorului Udo Ebner din Deggendorf am recunoscut portretele ei in teracota, atit de personale, dar si doua lucrari in lemn, de mari dimensiuni, aflate in gradina casei. Am descoperit si aici, la fel ca si atunci cind se afla in tara, placerea ei de a se exprima in dimensiune monumentala, interesul pentru portret. „Un portret ne apartine si, in acelasi timp, apartine lumii tuturor fiintelor. Aceasta este una sau cea mai mare iubire, portretul tau sa-l daruiesti tuturor, sa te lasi vazut, sa nu te inchizi“ – este unul dintre crezurile artistei, obsesiva nevoie de deschidere pe care o descoperim in toate gesturile ei. Este ceea ce a simtit si atunci cind a realizat, in 1998, pentru Ce
