În pofida "incompatibilităţii radicale" pe care o puncta şi argumenta Maiorescu, poeţii de calibru pot fi şi buni critici literari - cu condiţia să nu reducă multiplul liric, polifonia poeziei pe care o comentează, la propria formulă simbolică şi stilistică. A cunoaşte din interior mecanismele şi proiecţiile imaginare specifice genului, a te fi confruntat cu obstacolele şi limitele lui reprezintă o treaptă superioară în înţelegerea fenomenului. Detaşat şi deopotrivă implicat, comentatorul acesta provenit din confreria artiştilor trebuie să găsească linia subţire, dar ferm trasată, între subiectivitatea practicantului şi obiectivitatea analistului, între "hipnoză" lirică şi diagnostic critic. Esenţial este ca din paginile lui metaliterare să apară nu o nouă ficţiune (fie ea şi de bună calitate), ci o sumă de radiografii exacte, în care să regăsim structura şi statura valorică a creatorilor de poezie.
Prin larga ei cuprindere, originala antologie Ocolul României în 80 de poeme cu un jurnal de bord de Ion Mircea evită, din start, riscul favorizării uneia sau alteia dintre generaţii. Nu mai puţin de optzeci de poeţi autohtoni, din toate promoţiile şi de toate orientările, "şaizecişti" abstracţi, "şaptezecişti" calofili, "optzecişti" textualişti, "nouăzecişti" virili/ agonici şi un (stingher) "milenarist", defilează prin paginile cărţii, la modul aleatoriu însă, nu într-o ordine prestabilită. Sumarul cărţii este dat, cum arată autorul, de succesiunea foiletoanelor sale critice din "Ziarul de Duminică". Lipseşte, frapant, cel mai important poet român postbelic, Nichita Stănescu, după cum lipsesc voci suficient de bine conturate ale generaţiei tinere, cele care i-ar fi confirmat, în fond, antologatorului opinia potrivit căreia nu există o criză valorică a poeziei de azi. Mă refer la Marius Ianuş, Ruxandra Novac, Dan Sociu, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, Z
