Deasupra, aproape de cer, pe o cocoasa de pamant si stanca, cheala si parjolita de soarele naucitor, se ridica Acropola, la poalele careia Atena pare ca doarme, toropita de caldura si lene.
Sus, pe platoul nascator de filosofie si civilizatie, printre resturi de portice si frontoane, vantul sufla bezmetic-fierbinte, starnind spre oras praful cuibarit in cioburile purtand numele ostracizatilor, imprastiate de o parte si de alta a Parthenonului. "Nu-mi amintesc exact - scrie profund emotionant Nikos Kazantzakis in Raport catre El Greco, ghidul meu in acest periplu - ziua in care m-am oprit, complet initiat, in fata Parthenonului, si inima mi-a tresarit de bucurie. Ce trofeu era templul care se inalta inaintea mea, ce infratire a mintii si inimii, ce fruct suprem al efortului uman! Spatiul fusese cucerit, deosebirea dintre mare si mic disparuse. Infinitul intrase in acest paralelogram ingust, magic, cioplit de om, si se asezase acolo in tihna. Timpul fusese si el cucerit, clipa plina de har fusese prefacuta in eternitate. "Mituri, legende si eroi fabulosi ma pandesc la orice pas, recompunand o istorie irepetabila si irezistibila, pe care elenii au transformat-o in marfa vandabila, singura de altfel, alaturi de masline, smochine si citrice. Doar tufele inmiresmate si viguroase de leandri si maslinii uscativi se incapataneaza sa infrunte solul dusmanos, amestecandu-se, brutal sau pasnic, cu fragmentele sanctuarelor zeilor, intr-o impreunare inevitabila a maretiei trecutului cu cenusiul prezentului.
Parasesc deja cu nostalgie propileele si coloanele macinate de timp ale anticei cetati si ma indrept spre Creta, care pluteste in larg ca o "corabie cu trei catarge", misterioasa insula in pantecul careia se odihneste parintele lui Zorba. La bordul acestei fregate, scriitorul se confeseaza la ceas de asfintit, pe masura ce coboara panzele: "Imi strang uneltele:
