Un barbat care fusese dat disparut, in martie a.c., si o fata data in urmarire generala chiar, tot fiindca a disparut de acasa, pe 27 iulie a.c., au fost redati, miercuri, familiilor lor din Braila. Barbatul, in virsta de 56 de ani, a fost adus acasa cu Ambulanta, cadrele medicale povestind familiei ca acesta a suferit un accident la Bucuresti si ca a fost spitalizat, mult timp in stare de inconstienta. Fata, de numai 17 ani, a venit, miercuri, singura acasa, povestindu-le parintilor ca a fost "in vizita" la Galati, la un tinar si ca, certindu-se cu acesta, s-a hotarit sa revina in familie. Au fost anuntati si politistii din cadrul Compartimentului Urmariri al Serviciului de Investigatii Criminale, care "au operat" in hirtii intoarcerea acasa a celor doi. Potrivit Biroului de presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, "S.Petre (56 de ani), din Braila, era disparut de la domiciliu, din data de 23 martie a.c., iar urmarita general I.Catalina (17 ani), din Braila, era declarata disparuta de la domiciliu din data de 27 iulie a.c.". Fiind minora, fata a fost informata ca este, inca, Incredintata familiei.
Un barbat care fusese dat disparut, in martie a.c., si o fata data in urmarire generala chiar, tot fiindca a disparut de acasa, pe 27 iulie a.c., au fost redati, miercuri, familiilor lor din Braila. Barbatul, in virsta de 56 de ani, a fost adus acasa cu Ambulanta, cadrele medicale povestind familiei ca acesta a suferit un accident la Bucuresti si ca a fost spitalizat, mult timp in stare de inconstienta. Fata, de numai 17 ani, a venit, miercuri, singura acasa, povestindu-le parintilor ca a fost "in vizita" la Galati, la un tinar si ca, certindu-se cu acesta, s-a hotarit sa revina in familie. Au fost anuntati si politistii din cadrul Compartimentului Urmariri al Serviciului de Investigatii Criminale, care "au operat" in hirtii intoarcerea acasa a celor