Desi cotatiile euro au coborat ieri spre pragul de 3,5 lei, cursul mediu a stagnat in apropierea nivelului de 3,52 lei. O depreciere usoara a inregistrat si dolarul.
„Se pare ca nivelul de 3,51 lei este considerat unul foarte bun pentru cumparare, astfel ca euro se mentine peste pragul de 3,5 lei, comenta un dealer bancar. Cred ca acest nivel se va mai mentine cateva zile, dupa care cursul va scadea spre 3,48 lei, avand in vedere ca inflatia pe iulie a fost mai buna decat cea prognozata”.
Cursul monedei unice a fost stabilit la 3,5148 lei fata de 3,5172 lei acum doua zile. Piata s-a deschis la valori apropiate de inchidere de miercuri, 3,5070 – 3,5120 lei, minimul atins fiind de 3,5040 – 3,5090 lei. Ordinele de cumparare au readus euro, in partea a doua a sedintei, la 3,5150 – 3,52 lei, valoare care se inregistra si la inchidere.
Pe piata monetara, dobanzile la o zi au scazut 9 – 11% fata de 10 – 12% acum doua zile. Noua reducere a dobanzilor a fost influentata de intrarea in sistem a 4,18 miliarde lei scadenti dintr-un depozit atras anterior de BNR. Leii continua sa fie la mare pret. Avem in vedere faptul ca bancile au licitat doar 600 milioane lei pentru certificate de depozit cu scadenta la trei luni. Cum nivelul dobanzilor solicitat a fost mai mare decat dorea BNR, toate ofertele au fost refuzate.
Cursul mediu al dolarului a coborat de la 2,7332 la 2,7315 lei, in timp ce paritatea euro/dolar a scazut de la 1,2911 dolari, nivel atins pe pietele asiatice la 1,2824 dolari, la deschiderea celor americane.
Aprecierea dolarului a survenit dupa anuntarea deficitului comercial american, care s-a redus in iulie la 64,8 miliarde dolari, fata de 65 miliarde in iunie, valori care nu au reprezentat surprize pentru investitori.
Pe London Bullion Market pretul unciei de aur a stagnat ieri la pragul de 650 dolari.
Desi cotatiile euro au