Multumind in deschidere Catherinei Durandin ca a sprijinit publicarea cartii in colectia Aujourd’hui l’Europe, pe care o dirijeaza la L’Harmattan, Ioana Iosa afirma ca subiectul e "evitat de majoritatea intelectualilor romani" (p. 7). Si totusi Centrul Civic este un supersubiect. In simpozioane stiintifice, expozitii de arta si arhitectura, nu mai putin ca in reclame turistice sau show-uri populare televizate, ansamblul Casei Poporului a depasit chiar cota de saturatie. Insa, intr-adevar, daca un cercetator urbanist, ca de exemplu Ioana Iosa, vrea sa faca un studiu obiectiv asupra acestui fragment de oras, descopera repede ca bibliografia e foarte subtire. Reactiile viscerale au umplut din timp tot spatiul de interes si putin loc a ramas pentru analize rationale. Ceea ce nu-i intereseaza, intr-adevar, pe majoritatea intelectualilor romani astazi la acest ansamblu urban este asumarea rece a mostenirii lui. De altfel autoarea isi marturiseste frustrarea inca din introducere: secretomania care inconjoara Casa Poporului si inchiderea spatiilor privatizate pe Bulevardul Victoria Socialismului au impiedicat-o sa faca o cercetare de teren efectiva. Ea constata imposibilitatea de a stabili cu precizie chiar si cifrele exacte ale dimensiunilor (p. 23). Ansamblul Centrului Civic a fost si ramane, chiar si in cartea ei, o mare aproximatie. Cartea are insa un atu: priveste lucrurile din afara pasiunilor mediului profesional local. Ioana Iosa nu a locuit si nu a studiat in Bucuresti (este absolventa a Facultatii de Arhitectura si Urbanism din Cluj), iar in prezent a facut aceasta cercetare ca doctoranda la Université Paris XII. In plus, chiar daca a trait in copilarie vremurile incriminate, ea apartine unei noi generatii, cumva eliberate de povara revansei. Ea are sansa sa poata lua lucrurile asa cum sunt. Ei bine, si cum sunt? Trebuie spus ca autoarea porneste de la modul in car