Pare ciudat ca poetul delicat, predispus spre melancolie, cu vocatia de a binecuvanta impacarea cu natura, cu semenii, sa fie tocmai el tinta unei respingeri. Pe neasteptate s-a vorbit dupa moartea lui Rainer Maria Rilke despre un handicap in relatiile sale cu cei apropiati. Dadea de banuit si faptul ca zvonul de discreditare venea de la cineva care il inconjurase altadata cu adoratie. Uimirea a sporit cand s-a aflat ca pornirea iconoclasta se indrepta mai larg impotriva unei serii intregi de barzi, pusi brusc sub semnul cruzimii, al barbariei. Astfel, si Boris Pasternak, recunoscut ca blajin, ros de scrupule morale, era prezentat in aceeasi evocare ca un ins atrofiat, inapt pentru convietuirea umana. Isi permitea sa enunte severe caracterizari o femeie, adepta devotata odinioara a lor, care ii apreciase superlativ pe amandoi si ii iubise cu patima pura si absoluta. Ostentativ, Marina Tvetaieva, tanara care era si ea un talent liric exceptional, marturisise ca le urmase cu pietate modelul de inspiratie si se formase sub indrumarea lor. Isi aroga meritul ca apara o simbioza care unea pe vecie autorii refractari oricarei nivelari. De ce atunci brusca modificare de perceptie? Socanta declaratie ulterioara a fost descoperita intr-o scrisoare din octombrie 1935, compusa de Tvetaieva la aproape zece ani dupa dramatica intersectie a celor trei destine. Protagonistii alcatuiau un triunghi de grandoare si de prabusire. Varful triunghiului era intruchipat de un rapsod intrat in legenda. Rilke implinise in acel rastimp 51 de ani si in decembrie 1926, in plina glorie, va iesi de pe scena vietii, biruit de o boala nemiloasa. Celalalt, Pasternak, rivalul, camaradul de suferinta, atras irezistibil de aceeasi muza, era cu doua decenii mai tanar. Al treilea element al troicii, femeia fatala, era o juna aspiranta la faima literara, care abia se lansase pe firmamentul liricii ruse si e