Iar tactica lor, a chefalilor, mai spunea maiorul, era, cum ziceam, curajul, era îndrăzneala, adică să înfrunte lumea direct, la suprafaţă, fără ascunzişuri, să se dea ei cumva la fund, unde apa-i mai turbure? nici pomeneală. Degeaba-şi aruncau ăi de la mahune năvoadele lor la fund îngreunate cu plumb, dedesubt, unde orişice fiinţă făcută să fie prinsă şi mâncată, se bagă, se ascunde, ca să scape, - nu, chefalilor ăstora, domnule, le place lumina, le place soarele, umblă numai pe sus... Când orişice pescar vrednic de acest nume ştie că un chefal adevărat, demn de numele lui, care în greceşte înseamnă cap, chefalos, căpăţână, nu?... înfruntă isteţ orice pericol, făţiş, unde totul se vede limpede, însăşi limpezimea asta bărbătească fiind firea lui adevărată. - Aţi mâncat vreodată chefali? întrebase din senin. - Iooo_!... Noooo! făcuse jignit.
Cel mai bun ascunziş, ori cea mai bună direcţie de atac, depinde - mai reieşea - că era... taman claritatea, spusese cu un accent brusc oltenesc. Că inamicul, nu-i aşa? nu se aşteaptă niciodată să vii taman d-acilea...
*
Blanbecii de la punctul piscicol nu făcuseră nici o ispravă. Nu te pui, oricum, cu chefalii. Pescarii zbierau, tropăiau în bărci, gata să le răstoarne, dând din mâini ca după orătănii în ogradă, iar chefalii săreau printre bărci, peste năvoadele lor, se avântau liberi prin aer, albi şi albaştri, cu sutele, spintecând apa...
Ai fi jurat că, între timp, ei aflaseră cu cine au de a face, şi, în loc s-o şteargă, mai întârziau acolo dinadins, să se joace, să se distreze. Pe urmă jocul se lărgise, partida se încălzea, iar peticul de mare devenise un fel de stadion de fotbal unde se disputa un meci între o echipă de babalâci şi alta de juniori driblând ca diavolii, făcând giumbuşlucuri anume pentru galeria de pe dig. învinse, mahunele dădeau să se întoarcă. Mult nu
