1. Barbarii, de Maxim Gorki, regia: eric Lacascade
2. Oameni din Seul de Oriza Hirata, regia: Frederic Fisbach
3. Bartabas si unul dintre "actorii" sai Lumea teatrala - la fel ca si lumea in general - este in acelasi timp foarte mare si teribil de mica. Destul de mare pentru ca in ea sa incapa, fara a se incomoda reciproc, bune si rele, frumoase si urate, si, totodata, suficient de mica pentru ca, dandu-si un pic de osteneala, "membrii" ei sa se intalneasca din intamplare unde, cum se zice, nici cu gandul nu gandesti. La fel ca si lumea larga, insa, lumea teatrala are cateva locuri sfinte, spatii predilecte de adunare si meditatie. Festivalul international de la Avignon este un asemenea loc.
Unul cum, de altminteri, nu se afla multe; poate doar festivalul de la Edinburgh sa rivalizeze, din punctul de vedere al faimei, cu el. Reuniunea frantuzeasca are insa, comparativ cu aceea britanica, avantajul topografiei: Avignonul este un oras (un orasel, de fapt) care nu exista, practic, in afara festivalului, desi e mandrul posesor al unui impozant Palat al Papilor - amintind vremurile cand capii Bisericii Catolice au parasit pentru un secol (al XIV-lea) Roma, mutandu-se pe malurile Ronului -, precum si al altor edificii notabile, printre care chiar si un teatru municipal. Cu toate acestea, orasul incepe cu adevarat sa traiasca abia in luna iulie, cand insa viata sa atinge punctul de fierbere. Si nu doar din cauza caldurii (anul acesta, termometrul s-a mentinut constant la 38 de grade - cel putin in saptamana cand am fost eu acolo). In afara festivalului "oficial", infiintat in 1947 de regizorul, actorul si animatorul Jean Vilar (1912-1971) si al carui "sediu" principal este Curtea de Onoare a Palatului Papilor, la Avignon se desfasoara, incepand de pe la mijlocul anilor 1960, si un festival neoficial, asa-numitul Avignon off, care aduna, in
