"O fata rade, o fata plange", imaginea clasica a unei existente ajunse la momentul maximei tragedii, este exemplificata cel mai bine astazi de statul Israel. Sau, la o privire rapida si superficiala, de "statele" Israel. Nordul si sudul. Pe de o parte bezna noptilor in adaposturi supraaglomerate, sfasiata de alarme si explozii, iar pe de alta parte Tel Avivul, scaldat in valurile de lumini ale reclamelor, supraaglomerat de turisti si israelieni, localnici sau refugiati din nordul insangerat, umpland pana la refuz plajele, strazile, faleza, discotecile, barurile si salile de spectacole. Mai mult ca oricand, in aceste zile dramatice, Tel Avivul nu doarme, ci dimpotriva, traieste mai intens decat oricand. Si aceste imagini se pot intalni, la scara mai redusa, in toate orasele din centrul si din sudul Israelului. Aceasta "ruptura", constatata la prima vedere, poate conduce, la o analiza superficiala, la interpretari care nu au contact cu realitatea. In vacarmul muzicii si al rasetelor, vei constata cu stupoare ca fiecare local de distractie, chiar daca este vorba de un simplu chiosc, dispune de cel putin un televizor fixat pe unul dintre canalele de stiri, trecatorii sau consumatorii urmarind incordati evenimentele din nord. La randul lor, radiourile portabile sau celularele sofisticate care receptioneaza posturi de radio sunt si ele comutate pe programe de stiri. Pe frumoasa si eleganta faleza a Tel Avivului ori pe plaja plina pana la cele mai tarzii ore ale noptii, oamenii privesc cerul strabatut de elicoptere, apreciind dupa frecventa acestora gradul tensiunii din nord. Razboiul este prezent peste tot. Aparentul "dolce far niente" din centrul si sudul tarii ascunde teama, grijile si sperantele unui popor care-si doreste pacea mai mult decat orice neam din lume. Fiind aproape, daca nu chiar unica tara din lume in care parintii isi ingroapa copiii, Israelul se zbate de