Cred ca sunt eu setat putin gresit pentru ca acum, la inceputul lui august, la primul vant ceva mai navalnic care a scuturat cateva frunze, parca m-am cam deprimat si nu ma mai pot bucura de cat a mai ramas din vara asta, pentru ca am impresia ca gata - vine toamna si totul incepe sa moara.

Pana acum nu-mi placea deloc toamna, dar totul s-a schimbat anul asta, pentru ca, printr-un joc al sortii (eu sunt convins ca toti suntem in mainile unei puteri superioare), toamna asta va fi cel mai frumos moment al unui inceput fara sfarsit.

Drept pentru care, dupa multi ani, pentru prima data astept toamna si cu nerabdare, si cu curiozitatea unei vieti pe care nu am cunoscut-o pana acum. Instinctiv, stiu ca cea mai frumoasa perioada din viata mea de-abia acum incepe. Mi-a placut intotdeauna noul - cateodata poate prea mult. La noul acesta ma uit cu optimism si nicidecum cu frica pe care o incercam majoritatea dintre noi cand ceva se schimba. Cu aceeasi curiozitate am venit si la Mandragora.

Pentru un restaurant, alegerea numelui mi s-a parut cel putin curajoasa - mandragora poate sa fie o planta otravitoare, de-a dreptul fatala, dar si aducatoare de noroc, in functie de cum stii sa o folosesti - cam ca orice in viata, de altfel. Lucrurile, fenomenele sunt unde le ducem noi, in directia in care le impingem si depinde de noi daca ne folosim de ele pentru a vindeca, a otravi sau a neotravi.

Daca numele restaurantului denota curaj, aranjamentul interior sugereaza imaginatie si inspiratie de-a dreptul fusion: peretii sunt cand mov, cand aurii, cand verzi, iar din loc in loc sunt pictate mandragore stralucitoare, care parca de-abia asteapta sa sara din perete si sa-si incolaceasca frunzele in jurul mesenilor. Scaunele sunt din piele neagra, atat de moi si de comode ca imi venea sa stau toata seara in restaurantul mov, admirand mandragorele si candelabrele care