Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul apărării recunoaşte: "Azi nu avem cu ce"

Publicat in Adevarul, vineri 11 august 2006 · ·

să susţină financiar şi misiunile în străinătate. "Nu suntem dotaţi pentru orice. Azi nu avem cu ce", a declarat ministrul. Bugetul e total insuficient pentru toate angajamentele noastre, a să susţină financiar şi misiunile în străinătate. "Nu suntem dotaţi pentru orice. Azi nu avem cu ce", a declarat ministrul. Bugetul e total insuficient pentru toate angajamentele noastre, a mai avertizat Teodor Atanasiu. El a ţinut să explice, potrivit site-ului postului Antena 3, şi sensul declaraţiilor făcute de Băsescu, cu privire la trupele româneşti în Irak. Aflat la Bagdad, şeful statului român a declarat, miercuri, că românii se vor întoarce din Irak atunci când guvernul acestei ţări o va cere.

Potrivit ministrului apărării, rolul forţelor armate româneşti în Irak este de a menţine guvernul în funcţie. Aşadar, "guvernul de acolo nu ne va trimite niciodată acasă", a susţinut Teodor Atanasiu. El a afirmat că toate ţările cu trupe în fronturi străine au un calendar de retragere, iar România va trebui de asemenea să conceapă unul, însă nu fără acceptul lui Băsescu.

Băsescu spune că Atanasiu nu ştie

Aflat la Kandahar, în Afganistan, preşedintele Traian Băsescu a sugerat că vechile maşini ARO vor fi înlocuite cu autoturisme de teren Humvee. Întâmpinat la sosirea pe aeroport de o delegaţie venită la bordul unei maşini americane de luptă Humvee, şeful statului a spus, adresându-se presei: "Uite, băieţi, cu maşinile astea o să înlocuim ARO-urile, însă Atanasiu nu ştie încă". În Kandahar, există deja zece astfel de maşini pentru militarii români, dar vor mai veni şi altele ca urmare a unei înţelegeri făcute la Washington cu Donald Rumsfeld, secretarul de stat pentru apărare, în timpul ultimei vizite în SUA a preşedintelui.

PNL cere calendarul retragerii

Deputatul PNL George Scutaru, a declarat, la postul public de radio, că preşedint

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 4 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 7 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 5 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°