Valoarea unei doctrine stă în gradul ei de contagiune sufletească, iar forţa ei de convingere se măsoară după cîmpul de emulaţie pe care îl poate provoca. Nu stufoşenia subtilităţilor conceptuale, ci numărul de prozeliţi adunaţi în numele ei este adevăratul criteriu al valabilităţii sale sociale. Ceea ce înseamnă că o doctrină pe care nu o poţi studia decît expunîndu-te riscului de a fi molipsit de ea are toate şansele de a deveni o viziune în stare a transforma lumea. Toate învăţăturile care au răscolit istoria omenirii, schimbînd destine de oameni şi mutînd graniţe de state, au avut acest coeficient de ispitire psihologică. Au subjugat voinţele şi au focalizat entuziasmele, provocînd valuri sociale şi declanşînd mişcări politice.

A căuta să le găseşti explicaţii raţionale, punîndu-le succesul pe seama superiorităţii argumentelor invocate sau pe adecvarea mai mare la realitate a unei învăţături în raport cu alta înseamnă să aluneci din sofism în sofism. Şi asta pentru că adevărul lor nu este unul de ordinul temeiniciei teoretice, ci unul de ordinul fascinării psihice. Nu logica lor te înduplecă, ci emoţia pe care ţi-o pot isca. Teoriile nu sînt făcute pentru stele, ci pentru oameni, dar pentru nişte oameni a căror subjugare sufletească nu cere argumente şi silogisme, ci promisiunea unui miracol şi făgăduinţa unui mister. Căci cine are misterul şi miracolul de partea lui, acela va avea o putere de convingere pe care nici un argument şi nici o adecvare la realitate nu o pot atinge. Şi cînd acest lucru se întîmplă, teoriile chiar par a fi făcute pentru stele, pînă într-atît de neomenească le este puterea de fascinaţie. Lor nu li se poate împotrivi nimeni, cu atît mai puţin filozofii, tocmai de aceea convertirea lor, departe de a surprinde, confirmă valoarea doctrinelor pe care le-au îmbrăţişat cu preţul abdicării de la propria filozofie.

Dintr