Dezastrul de azi al turismului românesc a fost programat, cu bună ştiinţă, de multă vreme. Primul pas a fost făcut prin transformarea autostrăzii Bucureşti - Constanţa în prioritatea absolută a drumarilor. Povestea nu e complicată şi ţine de mica şuşă politică dâmboviţeană: care ministru, care parlamentar, care individ cu influenţă n-avea interes să se vadă, în doar câteva ore, cu nevasta (sau amanta) în bătaia brizei marine?! Lucrul cel mai grav reproşat astăzi de operatorii turistici - transformarea Mării Negre mai degrabă într-o destinaţie de week-end, în dauna sejurului normal - îşi are originea exact în această facilitate pentru care au lucrat, ani de zile, cei aflaţi la putere.
În ultimii ani, Marea Neagră a devenit, în mare parte, ţinta populaţiei din Bucureşti sau din zonele unde accesul la autostradă se produce relativ uşor. În rest, cetăţeanul din judeţele de la nord de Braşov nu pot vedea decât ca pe o aventură orice deplasare de câteva sute de kilometri. Dacă punem la socoteală dezvoltarea sistemului de comutare cu avionul către destinaţii vilegiaturistice, avem şi partea a doua a răspunsului la depopularea galopantă a litoralului românesc. Cu preţuri aproape de nimic, micile companii specializate în curse charter au reuşit să dea românului senzaţia că Europa a deveni azi a doua lui patrie.
Într-adevăr, trebuie să fii masochist în ultimul grad să preferi unui avion comod bătălia cu şanse precare de supravieţuire de pe drumurile desfundate ale României. Dacă ai decis - cum mi s-a întâmplat de curând - să călătoreşti cu maşina de la Timişoara la Bucureşti, prin Turnu-Severin şi Craiova, ai să-ţi blestemi, cam jumătate din drum, tâmpita inspiraţie. Dacă în partea sudică a ţării drumurile sunt, cât de cât, reparate, în Ardeal şi Banat situaţia e dezastruoasă. Sute şi sute de kilometri care te fac să te crezi undeva în sudul Libanului