Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alibi cu „Craiova Maxima“?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 august 2006 ·

Intr-un interviu de acum câtiva ani, Aurel Ticleanu afirma ca acea celebra echipa „Craiova Maxima“ nu se putea naste si nu putea juca decât la Craiova, echipa acelor ani ramânând in sufletele tuturor suporterilor si acum, dupa atâtia ani trecuti de la performantele lor. Si incheia Ticleanu cam asa: „Noi pe teren am fost mari când am fost impreuna. Ei bine, si acum tot impreuna putem reusi!“. Se referea, desigur, nu numai la experienta celor care, in premiera pentru fotbalul din România acelor ani, au ajuns cu Universitatea de doua ori in „primavara“ Cupelor Europene (1982, 1983), cât, mai ales, la capitalul de imagine pe care il au fostii fotbalisti ai „Craiovei Maxima“. Nici un finantator sau presedinte de club din 1990 incoace nu s-a folosit de acest capital de imagine decât episodic, ca sa zic asa, iar uneori fostii mari fotbalisti au fost manipulati. Este celebru cazul când Netoiu, cu Ticleanu presedinte, a vrut sa-l dea in judecata pe marele Ilie Balaci! Sau, acelasi „comandant“ dicta prin telefon presedintelui clubului ce formatie sa titularizeze antrenorul s.a.m.d. Acele vremuri s-au dus. Speram! Actualul finantator, care avea 15 ani pe vremea când Stefanescu si ceilalti jucau semifinala cu Benfica, stie insa foarte bine istoria clubului si a realizat, in timp, imensul capital de imagine pe care-l pot avea acei fosti mari fotbalisti. Acum, la revenirea in Liga I, Mititelu a purces la o stratagema inteligenta, destul de abila. A reusit sa-i convinga, sentimental, pe multi dintre componentii „Craiovei Maxima“ sa accepte fel de fel de functii, iar acum ii scoate la inaintare, cum se spune. Daca iese bine, o sa declare ca este meritul lui ca a stiut pe cine sa aduca... bla, bla, bla. Daca iese prost, atunci probabil ca va pasa vina pe spinarea presedintelui, a directorului tehnic, a celorlalti din stufoasa schema anuntata. Proiectul lui Adrian Mititelu este grozav

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 5 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 12 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°