Antroponimia - ramura onomasticii care studiază numele de persoană - are avantajul de a folosi înregistrările făcute în diverse contexte administrative, de control sau utilitare: de la mai vechile liste de impozitare pînă la modernele cărţi de telefon. În măsura în care se ocupă şi de numele neoficiale - sisteme tradiţionale de apelative, porecle etc. - devin şi în cazul său indispensabile cercetarea de teren, ancheta de tip sociolingvistic şi dialectal, folosirea chestionarelor. (Cînd vor fi făcute publice mai multe documente din arhivele Securităţii, respectivul material va fi numai bun de utilizat pentru studii onomastice asupra numelor de cod - atribuite urmăriţilor sau alese pentru ei înşişi de colaboratori.) Mai greu e să studiezi numele date animalelor, situaţiile fiind în acest caz mult mai complicate şi instabile: înregistrările "oficiale" sînt puţine (şi privesc mai ales animalele de rasă, participante la concursuri); adesea, numele oficial al animalului de casă e concurat de alte denumiri, printre altele şi pentru că fiecare dintre stăpîni poate avea preferinţele sale onomastice; sînt destule animale care nici nu primesc un nume etc. E totuşi foarte interesant - din punct de vedere sociolingvistic - să descoperi care sînt modele, preferinţele, justificările zoonimelor (numelor de animale) într-un moment istoric dat. În studiul său monografic din 1936, Nume de persoane şi nume de animale în ţara Oltului, Ştefan Paşca aducea multe informaţii interesante despre modalităţile de denumire a animalelor în mediul rural tradiţional: numele erau date mai ales cailor, vacilor, cîinilor şi pisicilor, rar oilor sau caprelor; apăreau deopotrivă nume tradiţionale şi nume moderne, nume specifice animalelor (după culoare, ziua naşterii - Bălan, Bălţata, Joian, Miercurica -, alte particularităţi fizice, temperament, analogii - Corbu, Leu, Lupu, Ursu) sau preluate dintre num