Aureliu Busuioc, unul dintre seniorii prozei basarabene (născut în 1928 în judeţul Orhei, îl mai despart doi ani de rotunjirea vârstei la 80), este privit cu multă simpatie la Chişinău, fiind omagiat şi de criticii cei mai exigenţi din generaţiile mai noi. În numărul 1 din 2006 al revistei "Semn", care apare trimestrial la Bălţi, scriu despre Aureliu Busuioc cu multă căldură şi admiraţie: Nicolae Leahu (redactorul-şef al revistei realizează un dialog cu scriitorul), Eugen Lungu, Mircea V. Ciobanu, Anatol Moraru şi Margareta Curtescu. De curând, lui Aureliu Busuioc i-a fost acordat Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe 2005 pentru naraţiunile cinegetice din volumul D'ale vânătorii, aşezat alături de volume ale unor scriitori mult mai tineri, cum sunt Horia Hristov (beneficiarul Premiului pentru poezie), Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu (amândoi au primit Premiul pentru eseu) şi Nicoleta Esinencu (Premiul pentru debut în dramaturgie). Nu ar fi nimic neobişnuit în această preţuire dacă nu am şti de puternicul curent de discreditare îndreptat sistematic, în perioada de tranziţie ca o formă de revizuire a valorilor, împotriva generaţiei '60. La noi se poartă minimalizarea cu insolenţă a literaturii lui Nichita Stănescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura etc., ca o consecinţă a acuzelor ce se aduc privilegiilor pe care le-ar fi dobândit aceşti scriitori din partea regimului comunist datorită unor complicităţi politice, mai mult sau mai puţin discrete. Şi Aureliu Busuioc trebuie să fi fost, conform acestei logici conectate la o strategie necruţătoare de culpabilizare, un privilegiat al regimului comunist de la Chişinău, din moment ce a putut publica în 1966 romanul Singur în faţa dragostei, cu interesante subtexte subversive (un tânăr profesor repartizat la ţară aşteaptă să scape cât mai curând de această pacoste pentru un post mai bun la oraş). Specialitatea lu