De pe terasa casei mele din Câmpulung Muscel se vede, în vale, Satul Bughea de Jos. Făcând într-o zi o plimbare până la Bughea, printre livezile de pruni, pe un drum cotropit pe alocuri de apa unui pârâu, fetiţa mea a adunat o mână de melci. Mi-am amintit cu acea ocazie de poemul După melci şi de ce-mi povestise la începutul anilor '70, cînd ne-a vizitat la România literară, Mihai Moşandrei, poetul, concetăţeanul şi colegul de şcoală al lui Ion Barbu. Din amintirile sale rezultă că, în copilărie, se duceau împreună, Barbu şi Moşandrei, la Bughea să prindă melci. Am făcut recent o înregistrare la un radio local despre viaţa literară câmpulungeană cu un medic pasionat de trecutul oraşului. Auzise şi el de la Moşandrei despre posibila origine a poemului de debut al lui Barbu. O figură pitorească, acest Moşandrei! A intrat pe uşa redacţiei noastre un bărbat în jur de 70 de ani, distins, elegant, cu batistă albă la buzunar, care semăna uimitor la chip cu Barbu, doar că trăsăturile, până şi mustaţa, erau în miniatură. N-avea nimic din aroganţa autorului lui Joc secund. Era, din contră, afabil, prietenos, cu noi, mult mai tinerii săi confraţi, pe atunci doar trecuţi de treizeci de ani, Ion Horea, G. Dimisianu şi cu mine. Voia să ştie dacă numele lui ne mai spune ceva. întâmplarea făcând să public, doar cu câţiva ani înainte, buclucaşa (vorba vine!) antologie de poezie modernă, îi citisem volumele de versuri, patru la număr, ultimul, de nu greşesc, în 1941. Trecuse destul timp pentru ca delicatul şi stilizatul evocator al naturii câmpulungene să fie dat uitării. N-am verificat în colecţia României literare, dar cred ca i-am publicat atunci, prin 1973, o pagină de poezie. Ce făcuse între timp Moşandrei
mi-a povestit doctorul cu care am înregistrat emisiunea. Se ducea săptămânal la vânătoare, cu cei patru ogari ai săi, la fel de celebri în oraş ca şi bărbatul cu