JURNAL DE CINEFIL N-am mai scris de multa vreme despre un film acordandu-i toata atentia, folosind fiecare bucatica din spatiul acestui editorial ca sa va conving sa mergeti sa-l vedeti.
Cu filmul de astazi, lucrurile stau insa diferit pentru ca, daca va conving sa mergeti sa-l vedeti, stiu sigur ca va va cuceri de la primul cadru. Imaginati-va ca mergeti cu prietenii sa jucati o partida de tenis si langa terenul vostru joaca o familie cu doi copii. E un meci de dublu obisnuit in care parintii au parteneri cate unul din copii. Cel mic ii e alaturi mamei, cel mare ii e alaturi tatalui. Ar putea fi un joc de familie fericit, dar parintii cand vor sa realizeze punctul, se lovesc cu mingiile, iar copii se uita incruntati. Aceasta e prima secventa din filmul Cainele si pisica (The squid and the Whale) o poveste despre o familie care divorteaza. O secventa care aseaza inca de la inceput taberele si fortele intre doi scriitori pentru care armele divortului sunt cuvintele.
Cum sunt foarte multe filmele care vorbesc despre divorturi, e foarte usor sa va ganditi ca e o poveste plina de clisee, asa ca nu are rost sa mergeti sa o vedeti si pe aceasta. Doar ca de data asta, povestea este scrisa (si regizata) de un tanar ai carui parinti au divortat. Si ca sa pastram asemanarile film - realitate specifice Jurnalului de cinefil, sa privim detaliile despre oamenii din spate dintr-o alta perspectiva.
Unul dintre motivele cele mai des intalnite pentru care familiile nu divorteaza este "de dragul copiilor". Un motiv mai "cool" pentru a evita divortul ar fi: "la 20 de ani, copiii mei ar putea face un film despre ceea ce ni s-a intamplat si nu cred ca m-as simti confortabil cu asta." Cam asa ar fi trebuit sa se gandeasca Jonathan Baumbach (un scriitor care a avut succes cu nuvelele sale) si Georgia Brown (un critic de film cu oarece notorietate in America), parintii tan
