Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea "Timisoara" se dezice de "informatorul" Mona Musca

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 august 2006 ·

Presedintele Societatii "Timisoara", Florian Mihalcea, a anuntat ca deputatului de Caras-Severin Mona Musca i vor fi retrase toate distinctiile primite din partea organizatiei. Masura vine dupa ce deputatul a fost dovedit drept informator al fostei Securitati. Mona Musca va ramane fara titlul de "membru de onoare" al societatii si fara premiul "Ion Monoran", primit in martie, anul acesta, cu ocazia aniversarii a 15 ani de la lansarea Proclamatiei de la Timisoara. Deconspirarea dosarului de fost colaborator al Securitatii al deputatului liberal de Caras-Severin a starnit vii proteste in randul societatii civile timisorene. Socul a fost resimtit din plin de Societatea "Timisoara", cea care a mandatat-o, alaturi de alti parlamentari, pe Mona Musca sa promoveze in Parlament Legea Lustratiei. Florian Mihalcea a tratat cazul strict prin prisma statutului si a spus ca masurile pe care le va lua Consiliul Director al societatii sunt drastice. Astfel, potrivit sursei citate, statutul prevede ca membrii societatii nu trebuie sa fie informatori ai fostei Politii Politice, ceea ce nu mai e cazul Monei Musca. Pentru activitatea sa de pana acum, deputatul de Caras-Severin a fost numit "membru de onoare" al Societatii "Timisoara" (intr-o companie selecta, din care mai fac parte Regele Mihai I, fostul consul al Iugoslaviei la Timisoara din perioada Revolutiei, Mirko Atanatcovici, sau Corneliu Coposu) si a primit, anul acesta, premiul "Ion Monoran", o distinctie cu conotatii profund anticomuniste. Ambele premii ii vor fi retrase, conform declaratiilor lui Florian Mihalcea. Cu toate acestea, presedintele Societatii "Timisoara" o apreciaza pe Mona Musca pentru faptul ca s-a decis sa continue proiectul Legii Lustratiei, chiar daca, in cazul aplicarii ei, deputatul ar fi una dintre persoanele politice vizate direct. "Daca legea trece, Mona Musca va trebui sa se dea la o parte din via

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu

Mediafax acum 37 minute
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit cu ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, şi cu

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Declaraţia de la Berlin: Şase ţări europene promit continuarea sprijinului pentru Ucraina şi viitoare garanţii de securitate

G4Media acum o ora
Miniştrii de externe din şase state europene, reuniţi joi la Berlin, şi-au reafirmat susţinerea pentru Ucraina pe calea sa „ireversibilă” către aderarea la NATO şi au promis Kievului continuarea sprijinului militar în războiul cu Rusia, precum şi ga

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 4 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 27 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 25 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°