Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova n-are de ales!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 12 august 2006 ·

In meciul cu „Il Principe“ Giannini, elevii lui Stinga au astazi obligatia unei daruiri oltenesti pentru a obtine prima victorie din campionat. Dupa o deplasare grea in Capitala, oltenii intâlnesc in aceasta seara o echipa argeseana care in acest sezon pare mai ambitioasa dupa instalarea „printului de Roma“, Giuseppe Giannini, cât si dupa infuzia de capital financiar a celor de la PIC, fratii Penescu, cei care sponsorizeaza si Universitatea Craiova. Pitestenii vin in Banie dupa ce in etapa trecuta au fost sifonati de fostul lor antrenor din sezonul trecut, Sorin Cirtu. Si Universitatea a fost sifonata de elevii lui Olaroiu, fost jucator al Stiintei, dar aceste meciuri s-au uitat deja, intâlnirea de astazi fiind acum cea mai importanta pentru ambele echipe. Craiova a contabilizat doar un punct din primele doua etape, nici un gol marcat, motiv pentru care astazi are obligatia unei reabilitari, ca sa-i spunem asa. Craiova, fara pasi gresiti! Conditii pentru prima victorie a oltenilor din acest campionat ar fi: jucam acasa, iar suporterii promit ca vor veni pentru a-i incuraja pe tinerii jucatori ai Stiintei, staff-ul tehnic si organizatoric s-a imbogatit, in sfârsit, cu oameni de fotbal, Stinga nu mai este suspendat (ca antrenor) si, dupa toate probabilitatile, va si juca asta-seara. La toate acestea s-ar putea adauga si anuntul facut de finantatorul Adrian Mititelu, cum ca bugetul clubului pentru acest sezon ar fi de 2,5 milioane de dolari, bani pe care i-ar fi obtinut dintr-o recenta afacere imobiliara, respectiv vânzarea unor terenuri, buget care ar putea imbunatati in viitor si lotul. Cu câtiva fosti mari fotbalisti ai „Craiovei Maxima“ ca supervizori, cu un buget normal, Universitatea poate ataca, cu alt moral, sezonul actual. Dintr-un anume punct de vedere, meciul de astazi poate fi inceputul unei noi ere la Universitatea. Jucatorii, care simt presiunea publicului

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°