Standurile de produse agricole din sudul Wisconsin-ului si nordul Illinois-ului contureaza perfect esenta toamnei si imi amintesc ca mi-am petrecut copilaria in grinarul Americii. Vagile ecouri scandinave si germane ale stramosilor mei pe care le reflecta standurile de legume fac din toamna anotimpul meu preferat. Deschise in fiecare zi pe timpul recoltei, si inchise in restul anului, cu cele mai multe dintre ele incepindu-si activitatea in a doua jumatate a lui iulie, cind porumbul e copt si numai bun de mincat, standurile sint fie mici gherete pe marginea drumului, fie adevarate piete mari, sub un acoperis fara pereti, asezate in poienite in mijlocul lanurilor de porumb.
Gasesti acolo legume produse de fermierii locului, cu dovleci enormi si carucioare pline ochi cu tartacute, la care daca te uiti de la distanta iti dau iluzia unui mozaic. Inca si mai placut e ca se vind acolo borcane peste borcane cu gemuri, muraturi, jeleuri, mustaruri, sosuri, paste de fructe si dulciuri. Jeleu de ardei jalapeño, conopida si morcovi murati, sos de menta, unt de mere si dovleac, mustar de mure cu merisor, salsa cu cirese... Sint in stare sa stau ore intregi si sa citesc etichetele incitante, poetice...
Si cind vizitez alte tari, tot pietele de legume sint locurile mele preferate. Mi se pare ca acolo gasesc autenticitatea acelui loc. Petrec ceasuri lungi plimbindu-ma printre oamenii cu fete amabile care isi vind produsele. In Codlea, am fost super incintata la descoperirea unei batrinici care vindea un fel de pomada din plante facuta de ea insasi, pe care o ambalase in borcane refolosite. (Autoritatile americane i-ar fi interzis productia intr-o clipita din cauza potentialului pericol ridicat de comercializarea in borcane refolosite). Poate ca fascinatia mea in fata pietelor e de natura pur marxista: piata ii ofera unei persoane posibilitatea de a-si vinde in
