Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scanaţi cu raze X

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 12 august 2006 ·

Având în vedere decizia autorităţilor din Marea Britanie de a institui nivelul „Critic” al alertei de securitate ca urmare a dejucării unui complot terorist care viza detonarea unor explozibili la bordul unor avioane comerciale, Ministerul britanic al Transporturilor a decis impunerea unor măsuri sporite de securitate ce vizează operaţiunile de înregistrare şi îmbarcare a pasagerilor pe cursele operate spre şi dinspre aeroporturile britanice.

Ministerul Român al Afacerilor Externe recomandă tuturor celor care doresc să călătorească spre şi dinspre Marea Britanie să aibă în vedere verificarea programului de zbor al operatorilor aeroportuari pe relaţia Bucureşti-Londra şi retur. Mai mult, ca urmare a instituirii unor controale mult mai severe, atât corporale, cât şi ale bagajelor, se recomandă pasagerilor să se prezinte la aeroport cu cel puţin trei ore înainte de îmbarcare. De asemnea nu se mai admite accesul în avioane cu nici un fel de bagaje de mână (inclusiv poşete, genţi de umăr, echipamente electronice – laptop-uri, iPod-uri, telefoane mobile, precum şi recipiente de orice fel). La îmbarcare buzunarele trebuie să fie golite de orice fel de conţinut.

Lista obiectelor

acceptate la bord

Ca urmare a măsurilor sporite de siguranţă pasagerilor li se va permite să aibă asupra lor o pungă transparentă de plastic, pe post de bagaj de mână. În aceasta pasagerilor li se va permite să deţină următoarele obiecte: portvizite şi portmonee, bani, cărţi de identitate, cărţi de credit, documentele de călătorie (paşapoarte şi biletele de avion), medicamente de strictă necesitate şi instrumente medicale necesare (de ex. seturi pentru diabetici). Medicamentele lichide se acceptă doar cu condiţia verificării autenticităţii acestora. În bagajul de mână mai pot fi incluşi ochelarii de soare dar fără tocurile aferente, suporturile pentru lentile de contac

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 59 minute
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum 40 minute
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum 58 minute
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Bursa de la Bucureşti a pierdut peste 1,33 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

G4Media acum o ora
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut peste 1,33 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 49,7 milioane de lei în comparaţie cu săptămâna anterioară, transmite Agerpres. Potr

Israelul confirmă primirea listei cu ostatici şi intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului

Mediafax acum 26 minute
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a confirmat că Israelul a primit oficial lista cu cei trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi. Potrivit surselor din cadrul PMO, autorităţile de securitate fac în prezent verificările necesa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 56 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Ion Țiriac, categoric în privința lui Dan Șucu: „Să nu lase mobila pentru fotbal că ajunge repede în faliment”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Miliardarul Ion Țiriac (85 de ani), fost jucător de tenis, a vorbit despre situația lui după ce patronul de la a investit și în Serie A și a preluat-o pe în ultimele zile din 2024. Țiriac a venit cu un sfat pentru Șucu, recunoscând că îi apreciază c

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 3 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Soldat american arestat pentru legături cu atacurile cibernetice asupra AT&T şi Verizon

Mediafax acum 4 ore
Procurorii americani au confirmat legătura dintre arestarea lui Cameron John Wagenius, specialist în comunicaţii al armatei americane, şi atacurile cibernetice care au vizat companiile AT&T şi Verizon anul trecut. Wagenius, reţinut pe 20 decembrie î

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°