Negatia e o stare coerenta. Trasatura de fond a acestui fel de a trai e intemeierea absoluta. Pacientul se simte, de fapt, foarte bine si repeta toate obisnuintele omului sanatos. Viata lui puncteaza, chiar, satisfactiile omului netarat. O face insa din interiorul unui cerc autoimpus. Problema acestui mod de supravietuire care da atit de bine iluzia vietii integrale e orbirea.
Pacientul nu vede cercul in care isi duce prizonieratul. In spital sau in istorie, indivizii (alcoolicul: nu beau, dar aseara nu imi puteam refuza prietenii) si popoarele (sintem pasnici, dar am fost provocati) au acelasi comportament: ei nu inteleg cauzele propriei ruine, dar au capacitatea nesfirsita de a inventa un labirint de circumstante atenuante.
Acest mecanism pervers inalta boala treapta cu treapta si face din pacient principalul ei suporter. Societatile accepta, fara sa o mai inteleaga, premisa gresita a vietii lor colective si ii urmeaza somnambulic toate consecintele.
Rezultatul e, astazi si aici, pentru noi, romanii postcomunisti, o intrebare uluitoare: de ce aparam cu dintii Securitatea? Caci, dupa 16 ani de taifas democratic, societatea romaneasca, in primul rind institutiile si liderii ei profesionisti de opinie, a trecut la fapte.
Deziluzia e enorma: aproape fara exceptie, faptele celor care s-au trezit, in sfirsit, in fata Monstrului si a arhivelor sale sint un alt fel de a mari puterea si de a adinci rana provocata de Securitate. Cum anume?
In primul rind, prelungind linia fundamentala de actiune, prin care regimul comunist a reusit sa elimine aproape complet orice impuls democratic in Romania. Libertatea a avut nume rau printre noi.
Lumea s-a temut de necunoscut si a invatat sa imbratiseze recunoscator servitutea sub numele sale conspirative, asa cum au fost ele urzite de Securitate si de propaganda de p
