In trecutul nu asa de indepartat, culturnicii si politrucii regimului defunct realizau intalniri cu mari personalitati ale tarii. O asemenea actiune s-a organizat cand eu eram cursant la Academia Militara, iar invitat, in aula institutiei de invatamant, a fost actorul Radu Beligan.
In acel trecut recent, si invitatul, si cei ce au luat cuvantul dintre gazde (cum a fost cazul si la intalnirea cu maestrul!) erau cenzurati sau invatati ce sa spuna, de catre politrucii evului revolut.
Cum am mai facut si in alte dati, si acum eu am stralucit prin abaterea de la cele hotarate, in sensul ca desi nu eram pe lista cu cei care urmau sa puna intrebari artistului (“Cum v-a ajutat partidul sa va desavarsiti ca slujitor al artei socialiste?”, “Ce sentimente incercati cand intruchipati, pe scena sau pe ecran, eroi comunisti?” etc.), am ridicat mana si, chit ca nu mi s-a dat cuvantul, am reusit sa adresez, cu voce de comandant scolit in campurile tactice, o intrebare fistichie : “Maestre, va rugam sa ne spuneti ce legatura este intre cuvintele Beligan, Galbeni si belgian?”
Murmure, rumoare, susoteli. “Meistule, ai imbulinat-o!”, mi-a suierat la ureche seful clasei, un maior uitat in grad, care transmitea, astfel, starea de perplexitate a unui general, ca si a sefului prezidiului, carora eu, ofiterul provenit de la Interne, in facultatea de transmisiuni a inaltului forum academic militar, le cam stateam si asa in gat, suspectandu-ma ca sunt infiltrat ca sa-i torn ca beau in cazarma, umbla cu femei de moravuri usoare, spun bancuri cu Bula si alte ineptii din astea.
S-a instalat tacerea si apoi a venit raspunul maestrului, rostit cu inconfundabila-i voce de Rica Venturiano sau de Agamita Dandanache : “Vad ca sunt foarte bine cunoscut si ca ofiterii studenti au cultura vasta! E adevarat ca un rebusist a descoperit ca numele meu este anagrama perfecta a localitatii
