In cursul zilei de miine, in Casa de Cultura a orasului Ianca, va avea loc o masa rotunda pe teme de concurenta si ajutor de stat, eveniment organizat de catre Consiliul Concurentei prin Inspectoratul de Concurenta Braila, in colaborare cu Consiliul Local Ianca. La aceasta manifestare, avind ca tema "Impactul actelor administrative ale autoritatilor publice locale asupra mediului de afaceri si acordarea ajutoarelor de stat in perspectiva aderarii la UE", ar urma sa participe reprezentanti ai autoritatilor locale, ai mediului de afaceri, precum si reprezentanti din partea organizatiilor patronale.
"Actiunea se inscrie in cadrul celor de promovare a culturii concurentei si este destinata, in principal, sa contribuie la familiarizarea reprezentantilor autoritatilor publice locale si a mediului de afaceri cu prevederile si modul de aplicare a legislatiei ajutorului de stat, in perspectiva aderarii", ne-a declarat George Toader, inspector de concurenta, adaugind ca subiectele ce vor fi abordate se refera la modul de reglementare al ajutoarelor de stat si la procedurile de raportare si monitorizare a acestora. In plus, sursa citata a explicat ca ajutoarele de stat directionate eficient pot acoperi anumite disfunctionalitati ale pietei si pot sustine obiective de interes general precum protectia mediului sau incurajarea sectorului IMM, dar daca aceste ajutoare sint prost gestionate reprezinta o frina in calea dezvoltarii pietei.
In cursul zilei de miine, in Casa de Cultura a orasului Ianca, va avea loc o masa rotunda pe teme de concurenta si ajutor de stat, eveniment organizat de catre Consiliul Concurentei prin Inspectoratul de Concurenta Braila, in colaborare cu Consiliul Local Ianca. La aceasta manifestare, avind ca tema "Impactul actelor administrative ale autoritatilor publice locale asupra mediului de afaceri si acordarea ajutoarelor de stat in perspe