Renovarea ca la carte a unui apartament vechi de bloc, cu geamuri termopan, termoizolaţie, gresie, faianţă, parchet şi aer condiţionat, poate ajunge chiar şi la un sfert din valoarea Renovarea ca la carte a unui apartament vechi de bloc, cu geamuri termopan, termoizolaţie, gresie, faianţă, parchet şi aer condiţionat, poate ajunge chiar şi la un sfert din valoarea apartamentului.
Pentru cine vrea să facă economii, există şi variante mai puţin costisitoare. Astfel, materialele scumpe, cum sunt lambriurile de lemn ori marmura, pot fi înlocuite cu un strat de vopsea cu o anumită consistenţă, efectul final fiind un perete cu o textură specială. Reprezentanţii companiei Sayegh Conex, importatorii brandului de vopsele "National Paints", spun că aspectul se obţine prin aplicarea vopselei cu diferite unelte. Astfel, folosirea unui burete special produce un efect "în ape", "de ţesătură" sau "stropit", în timp ce pensula mânuită de zugrav poate crea aşa-numiţii pereţi rustici. Există şi produse care imită marmura, potrivite mai ales interioarelor cu mobilier stil. În privinţa consumului, în funcţie de efectul final, peretele poate "înghiţi" cel puţin 1 kg/mp de vopsea, fiind necesare chiar şi două straturi. Cum segmentul vopselelor decorative este o nişă pe care se bat din ce în ce mai mulţi producători, piaţa oferă o multitudine de produse, pentru toate gusturile şi buzunarele. Vopsele decorative pot fi găsite şi la Dufa, Caparol sau Guzu Chim.