Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dublu atac interlop, cu topoare si cocteiluri Molotov

Publicat in Vocea Brailei, luni 14 august 2006 ·

Dupa ce au fost atacati, chiar la un priveghi, de 30 de indivizi, inarmati cu topoare si bite, membrii unei grupari din Radu Negru au ripostat, atacind si ei casa celor care i-au deranjat de la priveghi, insa cu pietre si coctailuri Molotov. Atacurile s-au consumat, potrivit informatiilor primare inregistrate de sursele judiciare, in noaptea de vineri spre simbata si in dimineata zilei de simbata. Dupa spusele unor martori, mai multi indivizii au dat buzna de trei ori, in aceeasi noapte, in casa in care o grupare rivala asista la priveghiul unei rude de 80 de ani, cautindu-l, cu topoare si bite, pe unul dintre membrii grupului. Membrii familiei in doliu sustin ca au fost amenintati cu moartea, prin viu grai, dar si prin mesaje trimise pe internet, motiv pentru care au cerut ca inmormintarea sa se desfasoare cu protectia Politiei. Numai ca, in dimineata zilei de simbata, unul dintre indivizii care ar fi participat la atacul din casa moartei a reclamat la Politie ca el si familia lui ar fi fost atacati cu pietre si sticle incendiare. Norocul a facut ca in imobil n-a izbucnit nici un incendiu, coctailurile spargindu-se mai inainte ca fitilul, unul artizanal, de altfel, sa i-a foc. Modul de operare al acestui ultim atac se aseamana cu acela al atacului produs asupra comisarului Ionel Iorga, anul trecut. Politistii au recoltat probe, au audiat zeci de suspecti, au intocmit doua dosare penale si au alertat serviciile speciale, in spata Crima Organizata si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata.

Rafuiala cu un nepot, cu topoarele la priveghi

Mihai C. a fost cautat de catre "dusmani" chiar la priveghiul unei rude in virsta de 80 de ani. Nu a fost de gasit, iar agresorii, inarmati cu topoare si bite, au plecat. Rudele acestuia au anuntat Politia, care a dat o raita prin zona, insa indivizii au revenit

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 53 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°