Preşedintele filialei Mureş a PRM, Constantin Amza, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă susţinute la Târgu-Mureş că Ioan Şopterean, consilier judeţean, îşi va pierde funcţia deţinută. În urma expirării termenului până la care aleşii locali erau obligaţi să îşi declare apartenenţa politică, s-a dovedit că Şopterean a depus două declaraţii. Conform lui Amza, pe data de 18 iulie Şopterean a depus o declaraţie ca membru PRM, urmând ca la 3 august să depună cea de a doua, declarându-se membru PD. În această situaţie, susţine preşedintele PRM filiala Mureş, Şopterean îşi va pierde funcţia de consilier local, conform legii 249/2006, întrucât sancţiunile prevăzute de lege se aplică odată cu depunerea declaraţiei de apartenenţă politică. În situaţia în care consilierul judeţean a trecut la PD după ce se prezentase membru PRM în prima sa declaraţie, acesta îşi pierde funcţia pentru care a fost ales. Totodată, Constantin Amza a declarat că fostul peremist va fi înlocuit în Consiliul Judeţean de Ioan Coroş, din Târnăveni. Conform unor surse neoficiale, Ioan Şoptorean şi-a schimbat opţiunea în urma unor neînţelegeri cu privire la un post vizat în structura organizaţiei PRM Mureş. (L.C)
Preşedintele filialei Mureş a PRM, Constantin Amza, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă susţinute la Târgu-Mureş că Ioan Şopterean, consilier judeţean, îşi va pierde funcţia deţinută. În urma expirării termenului până la care aleşii locali erau obligaţi să îşi declare apartenenţa politică, s-a dovedit că Şopterean a depus două declaraţii. Conform lui Amza, pe data de 18 iulie Şopterean a depus o declaraţie ca membru PRM, urmând ca la 3 august să depună cea de a doua, declarându-se membru PD. În această situaţie, susţine preşedintele PRM filiala Mureş, Şopterean îşi va pierde funcţia de consilier local, conform legii 249/2006, întrucât sancţiunile prevăzute de lege se aplic