Letonia face parte, alături de Estonia şi Lituania, din grupul statelor baltice care au aderat la Uniunea Europeană în ultimul val, la 1 mai 2004. Ca şi cele două state vecine, Letonia şi-a redobândit independenţa în momentul dezintegrării fostei Uniuni Sovietice, însă retragerea tuturor trupelor ruseşti de pe teritoriul său a avut loc mai târziu, în anul 1994. În perioada anilor ’90 şi începutul secolului XXI, autorităţile letone s-au concentrat pe atingerea a două obiective extrem de importante: acceptarea ca membru cu drepturi depline în cadrul NATO şi a Uniunii Europene, obiective realizate cu succes în anul 2004.După obţinerea independenţei, Guvernul leton a adoptat pe plan intern o serie de reforme care să aibă ca efect trecerea spre o economie liberă. Astfel, a început privatizarea marilor companii de stat cât şi procesul de retrocedare a proprietăţilor confiscate în perioada comunistă, către proprietarii de drept. De asemenea, schimburile comerciale cu Europa de Vest au început sa crească în intensitate şi a demarat o adevărată politică de atragere de investiţii străine în economia letonă.

Pentru Letonia, perioada de tranziţie a fost una extrem de dificilă. După 1991, majoritatea guvernelor nu au reuşit să îşi ducă mandatul până la final, scena politică fiind marcată de agitaţie. Aceste lupte interne au avut efecte negative asupra evoluţiei economice a ţării şi implicit asupra nivelului de trai al populaţiei. Chiar dacă autorităţile au reuşit să reducă inflaţia de la 8,4 la sută în anul 1997 la 4,7 la sută în anul 2000, şomajul a crescut puternic până la 9,2 la sută în anul 2000. De asemenea, produsul intern brut a scăzut, iar deficitul bugetar s-a majorat. Privatizarea unui sector esenţial precum cel energetic a fost chiar amânată, ea realizându-se cu mare întârziere.

După anul 2000, autorităţile letone au reuşit însă să se mobilizeze, polit