In PNL se povesteste ca Mona Musca a urcat in ierarhia partidului cultivand, la momentul oportun, o relatie foarte apropiata cu Mircea Ionescu-Quintus. Ieri, venerabilul sau protector i-a dat o lectie de morala: i-a aratat ca stie sa iasa din scena botit, dar cu fruntea sus.
Quintus a raspuns acuzatiilor lui Ticu Dumitrescu, privind zelul cu care turna la Securitate, demisionand de la presedintia onorifica a PNL, partid in care sta de 70 de ani. Desi Justitia l-a absolvit de pacate, Quintus a inteles ca nici macar varsta nu il va mai proteja de valul antisecuristic care matura acum clasa politica.
Orbita de grija autosalvarii, Mona Musca a mers cu explicatiile pana la a edulcora faptele comise de Securitate si de regimul comunist. Lipsindu-i circumstanta puscariei politice, ca in cazul Quintus, Musca s-a afundat in justificari jenante. Nici o secunda nu si-a pus problema sa ceara iertare sau sa se retraga.
Acum, PNL a privat-o de aceasta ultima posibilitate, pregatindu-i excluderea din partid.
Sa nu ne iluzionam insa! Nu dorinta nestavilita de curatenie morala sau preocuparea adanca pentru soarta partidului i-a indemnat pe liderii PNL sa ia o astfel de masura radicala, la care s-a renuntat inca de pe vremea puzderiei de partide liberale, in care excomunicarea adversarului se facea reciproc si chiar de cateva ori pe zi.
Decizia de excludere a avut la baza, in primul rand, un calcul politic rece. In partid se stia de mult despre turnatoriile Monei Musca la Securitate. Subiectul era insa tabu, neputand fi probat. Adversarii politici ai deputatei, in frunte cu premierul Calin Popescu Tariceanu, inghiteau cu greu cotele foarte mari de popularitate ale colegei de partid. Nemeritate, spuneau multi.
Cata vreme electoratul o privea ca pe un om politic serios, moral si de mare viitor, Musca era intangibila.
