Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploile au lovit un sfert din ţară

Publicat in Adevarul, marți 15 august 2006 ·

au lăsat în beznă, timp de peste două zile, până ieri la prânz, 12 localităţi din Bistriţa-Năsăud, după ce Electrica Nord a decis să retragă din exploataţie o linie electrică pentru au lăsat în beznă, timp de peste două zile, până ieri la prânz, 12 localităţi din Bistriţa-Năsăud, după ce Electrica Nord a decis să retragă din exploataţie o linie electrică pentru reparaţii. Tot din cauza unei furtuni puternice, peste 60 de localităţi din judeţul Arad au rămas fără curent, duminică seara, echipele de intervenţie reuşind să realimenteze abia ieri dimineaţă toate localităţile afectate. Majoritatea defecţiunilor au fost semnalate pe Valea Mureşului şi pe Valea Crişului Alb. Furtuna a afectat şi municipiul Arad, mai mulţi copaci fiind rupţi de vânt, însă nu au fost înregistrate pagube.

Sate hunedorene, izolate

Peste 500 de persoane din satele hunedorene Fizeşti, Ohaba Ponor şi Federi au rămas izolate, din cauza unei viituri. Localnicii povestesc că ploaia a început să cadă duminică seara, iar în câteva ore şuvoaiele adunate de pe văile Şura Mare, Şura Mică şi Federului au acoperit satele, mai multe case fiind inundate, iar oamenii au fost nevoiţi să se adăpostească pe dealuri. "Viitura ne-a distrus tot. În curte, apa avea mai mult de un metru. Abia am scăpat. A rămas nămolul", povesteşte Vasile Pavel, un sătean din localitatea Ohaba Ponor, comuna Pui. Sute de păsări şi animale au fost luate de ape.

Gospodării inundate în Vaslui

Un număr de 81 de gospodării şi cinci drumuri din judeţul Vaslui au fost afectate de inundaţii. Cea mai afectată localitate a fost municipiul Huşi, unde precipitaţiile abundente au inundat 38 de gospodării, iar două cartiere au rămas fără energie electrică timp de câteva ore. Tot în acest oraş, peste doi kilometri de drumuri au fost distruşi în proporţie de până la 50%. Pagube la fel de semnificative au f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°