Senatorul UDMR Frunda Gyorgy, acuzat de liderul PIN, Cozmin Guşă, că a fost colaborator al Securităţii, a negat ieri, din nou, acuzaţiile * Argumentele sale sunt cele două dosare de colaborator, păstrate la Securitate, în care apare menţionat că senatorul a refuzat să fie racolat de serviciul secret * Frunda a prezentat ieri şi cele trei dosare de urmărit care îl vizează * Senatorul recunoaşte că legea privind CNSAS trebuie modificată pentru ca oamenii să nu mai fie hărţuiţi, iar scurgerile de informaţii, considerate infracţiuni
După deziluzia Mona Muscă, care a recunoscut în final că a colaborat cu fosta Securitate, sub numele de cod Dana, având ca obiectiv urmărirea studenţilor străini, senatorul UDMR Frunda Gyorgy, declarat şi el ca fost colaborator, dar şi urmărit se poate spune că a triumfat în dosariada, declanşată potrivit unor informaţii vehiculate atât de politicieni cât şi de mass-media chiar din Biroul Oval al României, cel al preşedintelui Traian Băsescu.
Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat ieri la Bucureşti, declaraţii susţinute şi pentru cotidianul Zi de Zi, că la CNSAS se află cinci dosarele care îl privesc, din care două de reţea, iar trei de urmărit.
Legat de dosarele de reţea, Frunda a afirmat că acestea consemnează negru pe alb că s-a încercat racolarea sa, dar a refuzat, dosarele rămânând însă în continuare în arhivele Securităţii.
"Sunt liniştit că ceea ce am declarat vineri la Târgu Mureş a fost confirmat de către CNSAS", a declarat ieri pentru Zi de Zi senatorul Frunda.
Menţionăm că vinerea trecută, Frunda a dezminţit că ar fi colaborat cu Securitatea, sub orice formă. Şi la Târgu Mureş, senatorul a recunoscut că s-a încercat racolarea sa, iar singurul angajament luat a fost acela de a nu divulga tentativa de racolare.
Frunda şi-a menţinut, de asemenea, ieri şi declaraţiile conform cărora atacul lui C