înseamnă însă, deocamdată, renunţarea la poziţa de principiu în problema viitorului statut al provinciei sârbe, locuită în prezent de o majoritate covârşitoare albaneză şi trecută înseamnă însă, deocamdată, renunţarea la poziţa de principiu în problema viitorului statut al provinciei sârbe, locuită în prezent de o majoritate covârşitoare albaneză şi trecută după anul 1999 sub administrarea ONU. Belgradul se declară, în continuare, în favoarea unei autonomii cât mai largi a provinciei, dar în componenţa Serbiei, excluzând categoric recunoaşterea independenţei depline a acesteia. Runda de negocieri din 7 august a demonstrat însă încă o dată poziţiile ireconciliabile ale celor două părţi. Reprezentanţii sârbilor kosovari au declarat că divergenţele dintre Belgrad şi Priştina au un caracter principial şi au refuzat să participe la discutarea situaţiei minorităţilor naţionale, argumentând că sârbii "nu acceptă statutul care se încearcă a li se impune, de a fi consideraţi minoritate naţională pe propriul teritoriu". Făcând bilanţul tratativelor de săptămâna trecută, Aleksandr Simici, consilierul primului-ministru sârb, a declarat că Belgradul nu va renunţa sub nicio formă la drepturile fundamentale ale sârbilor kosovari la învăţământ, libertatea de deplasare, asistenţa sanitară, garantarea securităţii cetăţenilor. Acesta a menţionat totodată că nu s-a reuşit realizarea vreunui progres nici în definirea prerogativelor poliţiei, ale organelor judiciare în teritoriile locuite de comunităţile sârbe etc.

Belgradul are marja de manevră tot mai îngustă

În opinia multor analişti, dacă documentul adoptat în noiembrie 2005 de Grupul de contact (Marea Britanie, Italia, Rusia, SUA, Franţa şi Germania) nu admite scindarea provinciei, autorităţilor sârbe nu le rămâne decât să capituleze, recunoscând independenţa acesteia. Or, aceasta va avea consecinţe nu numai pe