Pe primele şase luni ale anului 2006, BRD – Grope Société Générale a înregistrat un profit net de 315 milioane RON, aproximativ 89 milioane de euro, în creştere cu patru la sută în lei şi şapte la sută în euro. Această creştere moderată a profitului băncii a fost pusă pe seama condiţiilor unui cadru reglementar sever, dar şi pe contextul unui semnificativ program de investiţii, în dotări informatice şi dezvoltarea reţelei de unităţi. Este ,totuşi, primul an în care profitul băncii s-a situat sub rata inflaţiei, astfel consemnându-se, în termeni reali, o scădere a profitului net faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La această creştere de patru la sută în lei, a profitului, şi o rată a inflaţiei, în perioada iunie 2005 – iunie 2006 de şapte la sută, se consemnează o scădere a profitului în lei, în termeni reali de 3 la sută. Profitul VRD Sogelease, BRD Finance IFN şi BRD Securities s-a ridicat la 6 milioane de euro, grupul BRD totalizând astfel un profit total de 96 de milioane de euro. Cota de piaţă a BRD a înregistrat o creştere de 0,3 la sută, până la 15,5 la sută, iar activele băncii au ajuns la 6,24 miliarde de euro. Volumul total al creditelor acordate clientelei se apropie de 13,8 miliarde RON, în creştere cu peste 72% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005. La sfâşitul lunii iunie 2006, creditele pentru persoane fizice reprezentau 49% din totalul creditelor acordate de bancă. Depozitele au urmat şi ele această tendinţă, depăşind 16 miliarde RON, în creştere cu 44% faţă de 30 iunie 2005. La sfârşitul lunii iunie 2006, BRD – Groupe Société Générale administra o reţea de 441 de unităţi şi numără peste 1.800.000 clienţi activi persoane fizice şi juridice. (R.M.)
Pe primele şase luni ale anului 2006, BRD – Grope Société Générale a înregistrat un profit net de 315 milioane RON, aproximativ 89 milioane de euro, în creştere cu patru la sută în lei şi şap