Azi se implinesc zece ani de la disparitia omului Sergiu Celibidache. Cred ca viata si realizarile sale artistic-spirituale pot fi concentrate in doua cuvinte: paradox - initiere. Un tata ofiter de cavalerie cu o fire "foarte muzicala" (dupa spusele dirijorului de mai titziu) si o mama nedezlipita de pianul casei i-au transmis calitatile native propice muzicii. Dar a vorbit tirziu, multi crezindu-l intirziat mental. La Iasi, a absolvit Seminarul Universitar si s-a inscris la facultatea de matematica a Universitatii "Al.I. Cuza" (1930). A parasit Iasul cu totul, pentru "constructiile" Politehnicii bucurestene. Le-a abandonat si pe acelea, placindu-i mai mult sa cinte jazz. S-a angajat ca pianist, corepetitor si profesor de dans la scoala coregrafei Iris Barbura. Frumos, inteligent si talentat cum era, interesat de noutatile artistice, s-a simtit in elementul sau, contind mai mult relatia cu Iris si cu scena decit banii tatalui pentru studii. Un tata care visa pentru fiul sau tot ce era mai bun - adica functia de... presedinte de stat! Dar optiunile fiului au fost asa o dezamagire, incit i-a retras sprijinul financiar, lasindu-i ca avertisment vorbele "cumplite": "Ai sa ajungi pianist de jazz!"... Pina una-alta, Celibidache junior a aparut in 1935 pe scena Nationalului iesean ca interpret si profesor de dans in piesa Profirei Sadoveanu "Visuri americane", impreuna cu Dida Petrescu si Stefan Ciubotarasu, marele actor de mai tirziu. Un cronicar a scris imediat in ziarul "Lumea", editat aici, ca muzica de dans si jazzul reprezinta o forma "ritmico-muzicala innascuta pentru el. E un instinct al sau... Dar Sergiu Celibidache mai are un simt de improvizator. Daca-i dai la intimplare trei note de pian, el iti alcatuieste imediat un jazz in forme multiple". Daca nu prea se stia atunci (si nu prea se stie nici astazi) ca Celibidache a studiat jazzul, explicatia sta in orgoliul