Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pelerinaj prin gropi pe drumul Rametului

Publicat in HotNews, miercuri 16 august 2006 ·

Manastirea Ramet(Foto: )

Aproape 2.000 de credinciosi au fost in pelerinaj, ieri, de praznicul “Adormirii Maicii Domnului”, la manastirea Ramet (judetul Alba). Cea mai mare parte a credinciosilor a urcat, marti dimineata, spre zona in care se afla asezamantul monahal, insa au existat si turisti care au venit inca din serile trecute pentru a asista la slujba religioasa.

Sfanta Liturghie a fost oficiata de un sobor de preoti si de obstea manastirii, iar, spre deosebire de anii trecuti, de la slujba au lipsit oamenii politici, reprezentantii administratiei judetene sau parlamentarii care se inghesuiau sa participe pana acum. Pentru credinciosii veniti din zone indepartate, maicutele de la lacasul de cult au pregatit si o masa cu mancaruri de post.

Un motiv pentru care participarea la slujba de la Ramet a fost mai redusa decat in anii trecuti il constituie si drumul judetean de legatura, aflat intr-o stare avansata de degradare. Manastirea a fost ctitorita de calugarii Ghenadie si Romulus, in anul 1214. De asemenea, documentele istorice ale zonei atesta faptul ca asezamantul monahal a fost parasit timp de 100 de ani.

La 20 august 1762, manastirea a fost lovita de generalul Bukow cu tunurile, fiind la acea vreme cel mai puternic centru ortodox din Transilvania. Refacut in anii urmatori, lacasul monahal a fost din nou distrus de armata imperiala habsburgica, la 23 decembrie 1785.

In 1826, asezamantul a fost transformat in biserica de mir si a redevenit manastire in 1932. In 1955 a fost transformata in manastire de maici, dar in 1960 a fost desfiintata, devenind cabana turistica.

In anul 1968, ieromonahul Dometie Manolache, sprijinit de o parte dintre fostele maici care lucrau la o sectie de covoare din Aiud, au reusit sa reintre in fostul asezamant monaha

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum o ora
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

HotNews acum 17 minute
Franţa, care se află sub presiune din cauza poziţiei sale cu privire la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, a refuzat joi să spună dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin în baza unui

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

Putin vine cu noi amenințări: Rusia va folosi toate armele de care dispune dacă Ucraina va primi arme nucleare

HotNews acum 5 ore
Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va folosi toate armele pe care le are la dispoziție împotriva Ucrainei dacă Kievul ar primi arme nucleare, relatează Reuters. The New York Times a scris săptămâna trecută că unii oficiali occidenta

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°