Prima lucrare de control de care îmi aduc aminte a fost prin clasa a II-a. Atunci învăţătoarea mi-a zis că mi-a dat nota nouă, deşi nu meritam. I-am răspuns că atunci trebuia să-mi dea şapte. A început să plângă, iar maică-mea m-a pus a doua zi să-i cumpăr flori. Un alt examen important de care îmi aduc aminte a fost cel de la bacalaureat. În afară de "sport", am copiat la aproape toate. Pentru că s-a putut. Şi pentru că nu am crezut în îndemnul tocilarilor "mai bine reuşeşti prin forţele proprii". Cel mai penibil m-am simţit la bac, la geografie, când am copiat dintr-o carte pregătitoare pentru facultate şi nu am luat decât opt şi ceva. Am fost foarte dezamăgit. Am dat vina pe autorul culegerii. Facultatea am terminat-o cu un singur examen picat. Atunci am fost atenţionat de profesor, după ce am terminat de scris lucrarea că trebuie să am grijă în viaţă, pentru că am o atitudine antisocială. şi la afişarea notelor aveam nota trei. Nici pe asta nu am înţeles-o. Nu ştiu câţi români au dat examene "pe bune" în viaţă. Nu ştiu nici câţi sunt mulţumiţi de profesorii lor. Din experienţa personală cred că destul de puţini. Şi dacă ne uităm în jurul nostru, observăm că suntem obişnuiţi să trişăm în continuare. Nu de mult timp a fost scandalul testelor naţionale. Şi cel al bacalaureatului. Cu subiecte ştiute din timp, cu elevi prinşi la copiat, cu supraveghetori care iau şpagă. Suntem departe de a fi o naţiune în care corectitudinea să ne meargă la inimă. Deocamdată ne merge undeva spre cotul mâinii.

Managerii de spitale au trecut de examene cu note ce au încercat să prindă din urmă clasica notă a gimnastei Nadiei Comăneci. Suntem obişnuiţi cu notele mari. Nu ştiu dacă din orgoliu sau doar pentru că suntem obişnuiţi să minţim. Suntem obişnuiţi cu notele mari, şi asta nu este rău. Cunosc de exemplu o persoană care chiar a învăţat la examenul de licenţă. Şi a luat un