Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In linie dreapta!

Publicat in HotNews, miercuri 16 august 2006 ·

Victor Piturca incepe pregatirile pentru campania de calificare la Euro 2008 cu migrene. Nu mai putin de zece dintre fotbalistii pe care ii avea in vedere sunt indisponibili. Piti retraieste cosmarul lui Iordanescu dinaintea partidei cu Armenia. Noroc ca intalnirea cu Cipru este doar un amical, primul si singurul inaintea meciului de calificare, cu Bulgaria, de pe 2 septembrie.

Dintre accidentati doar Razvan Cocis, Dorin Goian, Ionut Mazilu si Sorin Paraschiv au sanse sa fie pe teren la startul preliminariilor.

De altfel, selectionerul are in lot doar 20 de jucatori si da vina pe Liga 1 ca nu-i ofera foarte multe solutii, asa cum se intampla la adversarii din Olanda: Steaua are infirmeria plina, de la Rapid a luat cam tot ce se putea, iar Dinamo n-are jucatori de nationala, sustine Piturca. Aceasta afirmatie a atras supararea lui Mircea Rednic.

Puriul nu a contestat metodele de selectie, dar s-a aratat deranjat de faptul ca Piti neaga valoarea "cainilor", care au obtinut sase victorii din sase partide in acest sezon. Totusi, decizia antrenorului primei reprezentative se bazeaza si pe faptul ca patru dintre cei mai in forma fotbalisti dinamovisti, Moti, Stefan Radu, Pulhac si Ropotan, au fost convocati de Emil Sandoi la tineret.

Contraspionaj

Viitoarea adversara a Romaniei de pe 2 septembrie, Bulgaria, si-a programat cu o zi mai devreme amicalul impotriva Tarii Galilor, pentru ca selectionerul Hristo Stoicikov sa-i poata urmari in direct pe "tricolori". De partea cealalta, Piturca l-a trimis pe secundul Stefan Iovan la partida vecinilor nostri, care se va juca la Swansea.

Celalalt "locotenent" al lui Piti, Dan Apolzan, va urmari o alta adversara, Albania, la intalnirea cu San Marino.

Citeste articolul complet in Averea

Victor Piturca incepe pregatirile pentru campania de calificare

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 59 minute
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 59 minute
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 3 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 6 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 2 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 3 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 7 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 9 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 2 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 9 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/11°