Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Hayssam - Medicul Tanasescu, la Parchet

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 august 2006 ·

Unul dintre oamenii in care s-a tras foarte tare dupa disparitia sirianului Omar Hayssam este medicul Constantin Tanasescu (foto), de la Penitenciarul Rahova. Acesta s-a prezentat luni in fata comisiilor juridice ale Parlamentului, loc unde nu l-a intrebat nimeni nimic, ministrul Justitiei, Monica Macovei, anuntand parlamentarii ca impotriva lui se afla deja in curs doua proceduri: una disciplinara, cealalta penala. Disciplinar, el este cercetat pentru ca nu a respectat procedurile privind eliberarea de acte medicale la detinuti. Marti, Tanasescu a fost la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti pentru a fi audiat in legatura cu adeverinta medicala eliberata de el si care a ajuns la dosarul din instanta al lui Omar Hayssam. Cat si cum ar fi contribuit adeverinta "informa" la decizia instantei de judecata de a-i inlocui lui Omar arestarea preventiva cu masura obligarii de a nu parasi tara nu este deocamdata stabilit cu certitudine. Se stie ca actul emis de el, datat 25 aprilie, contine diagnosticul "metastaze supraclaviculare", care nu se regaseste in biletele de iesire de la Institutul Oncologic, emise la 3 si 17 aprilie. Penal, Tanasescu este acuzat de fals intelectual, la sesizarea Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Deocamdata, procurorii nu au inceput urmarirea penala, ancheta fiind de-abia in faza actelor premergatoare. Indubitabil este si faptul ca Tanasescu, desi s-a dus la Parchet, a refuzat ieri sa dea vreo declaratie. Potrivit surselor noastre, procurorii au incercat vreme de doua ceasuri sa-l convinga sa dea cu subsemnatul. Omul stie insa ca are drept la aparare, asa ca el a solicitat o amanare pentru a-si angaja un avocat care sa-l reprezinte. Urmatoarea intalnire a lui cu anchetatorii va avea loc martea viitoare. (Violeta Fotache) Unul dintre oamenii in care s-a tras foarte tare dupa disparitia sirianului Omar Hayssam este medicul Constantin Tanasescu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 45 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 31 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 31 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 53 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°