De fapt, zidul Berlinului ar trebui numit "zidurile" Berlinului. Pe de o parte, pentru ca din ziua debutului constructiei, 13 august 1961, a fost in permanenta extins, largit, consolidat si retrasat, astfel incat reunea, in final, mai multe "generatii" de ziduri, iar pe de alta pentru ca era format din mai multe randuri, concentrice, de bariere - beton, sarma ghimpata, sant de protectie si zona "strict interzisa", devenita "zona mortii". Zilele trecute s-au implinit 45 de ani de la ridicarea acestui simbol sumbru, timp de aproape 29 de ani, al divizarii Germaniei si al razboiului rece. Fatidica vara 1961 "Trebuie sa admitem, tovarasi, ca inca nu am reusit sa convingem populatia de avantajele politicii duse de fortele muncitoresti si ale taranimii." Avertismentul, rostit in 1961, ii apartine fostului secretar general al Partidului Socialist Unitar German (SED) Walter Ulbricht, fiind repetat de stalinistul-sef german cu ocazia mai multor sedinte ale Comitetului Central al SED. Tovarasii se reuneau mai putin de voie, ci de nevoie, pentru a analiza lipsa de entuziasm a cetatenilor noii Republici Democrate Germane fata de idealurile bolsevice. Amplele campanii de propaganda se dovedisera de prisos, germanii din Est saturandu-se rapid de presiuni politice si mizerie economica. De la infiintarea RDG, pe 7 octombrie 1949, aproape trei milioane de oameni fugisera in Vest, iar republica se trezise ramasa practic fara elite intelectuale. Vara acelui an a reprezentat apogeul - serviciile secrete raportasera alti aproape 200.000 de transfugi. Zvonurile despre o iminenta inchidere a granitelor se amplificasera, determinandu-l pe Ulbricht sa ia pozitie. Astfel, in cadrul unei conferinte de presa sustinute pe 15 iunie, acesta raspundea unei ziariste vest-germane: "Sa inteleg ca in Germania de Vest exista oameni care isi doresc ca RDG sa mobilizeze muncitorii constructori din ca